07 Nov 2017

Când avem nevoie de casă de marcat și când nu?

Ce este casa de marcat?

 

Casa de marcat este un dispozitiv electronic folosit de către proprietarii operațiunilor cu amănuntul (magazine, saloane etc…) pentru a înregistra și a calcula vânzările efectuate în unitatea pe care o dețin.

 

Cine are nevoie de o casa de marcat?

 

Conform Ordonanței de Urgență 28/1999, casa de marcat electronică fiscală este obligatorie pentru toți operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul (ex: magazine, cofetării etc…), precum și prestări servicii direct către populație (ex. saloane de înfrumusețare, săli de fitness etc…).

 

Aceștia au obligația să emită bonuri fiscale, cu ajutorul casei de marcat și să le predea clienților. La solicitarea clienților, agenții economici au obligația că pe lângă bonul fiscal să le elibereze și factura fiscală.

 

Obligația de a utiliza casa de marcat intră în vigoare de la data începerii activității comerciale desfășurate.

 

Cine nu are nevoie de o casă de marcat?

 

Prin normele de aplicare a OUG 28/1999 aprobate prin HG 479/2003 republicată în Monitorul Oficial nr. 348 din 25 aprilie 2005, la art. 4, se face precizarea că nu este obligatorie utilizarea casei de marcat de către firmele care nu desfășoară permanent activități de vânzare cu amănuntul:


"În sensul ordonanței de urgență, prin livrări de bunuri cu amănuntul și prestări de servicii direct către populație se înțelege acele activități desfășurate cu caracter permanent. Nu intră în aceasta categorie eventualele livrări de bunuri și prestări de servicii direct către persoane fizice efectuate întâmplător de către agenții economici, alții decât comercianții cu amănuntul."

 

De asemenea, utilizarea casei de marcat nu este obligatorie daca realizați una sau mai multe dintre categoriile de operațiuni exceptate, așa cum sunt enumerate art. 2 din OUG 91/2014:

 

  1. comerțul cu produse agricole efectuat de producătorii agricoli individuali,

  2. vânzarea de ziare și reviste

  3. transportul public de călători

  4. încasările pe bază de bonuri cu valoare fixă, precum: bilete pentru spectacole, muzee, grădini zoologice etc…

  5. activități de asigurări, activității ale caselor de pensii, activități de intermedieri financiare. Excepție fac activitățile de schimb valutar.

  6. activitățile desfășurate ca profesii libere – Conform Codului Fiscal: „Sunt considerate venituri din profesii libere veniturile obținute din prestări de servicii cu caracter profesional, desfășurate în mod individual sau în diverse forme de asociere, în domeniile științific, literar, artistic, educativ și altele, de către: medici, avocați, notari publici, executori judecătorești, experţi tehnici şi contabili, contabili autorizaţi, consultanţi de plasament în valori mobiliare, auditori financiari, consultanţi fiscali, arhitecţi, traducători, sportivi, arbitri sportivi, precum şi alte persoane fizice cu profesii reglementate desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.”

  7. vânzare obiecte de cult și prestare servicii religioase

  8. comerț cu amănuntul de tip comis-voiajori

  9. servicii de instalații, reparații și întreținere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului

  10. vânzarea pachetelor turistice

  11. încasarea contravalorii energiei electrice, termice, apă, telefon etc…

  12. efectuarea lucrărilor de construcții, reparații, amenajări și întreținere de locuințe,

  13. serviciile de transport feroviar public de călători

  14. activitățile de jocuri de noroc

  15. serviciile de parcări auto

  16. livrările de bunuri sau servicii efectuate prin automatele comerciale

  17. comerțul de tip cash and carry.

 

În cazul activităților în care nu sunt utilizate aparate de marcat electronice fiscale și nici bonuri cu valoare fixa, este obligatorie emiterea de chitanțe.

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.