All posts by admin

04 Dec 2017

Obiecte de inventar și mijloace fixe

Diferența dintre obiectele de inventar și mijloacele fixe poate, de multe ori să vă inducă în eroare. Din acest motiv, am decis să dezvoltăm un pic subiectul, pe înțelesul tuturor.

 

Ce sunt obiectele de inventar?

 

Obiectele de inventar sunt bunuri (active circulante) care au o durată de funcționare mai mică de un an . Acestea sunt recunoscute în contabilitate drept o cheltuială totală în momentul achiziției și dării în funcțiune și nu este nevoie să se calculeze amortizare.

 

Ce sunt mijloacele fixe?

 

Mijloacele fixe sunt bunuri (imobilizări corporale) generatoare de beneficii economice viitoare și care sunt deținute de o entitate pentru o perioadă mai mare de un an. Acestea sunt utilizate în producția de bunuri, prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scop administrativ.

 

Așadar, nu se menționează un plafon valoric peste care o achiziție se încadrează în categoria mijloacelor fixe.

 

Daca cele doua condiții sunt îndeplinite, din punct de vedere contabil poți amortiza orice bun, de orice valoare. Amortizarea contabilă este cea înregistrata pe balanță. Din punct de vedere fiscal există  un plafon care obligă firmele să amortizeze pe o durată stabilită prin lege activele care respectă condițiile de mai sus și au în plus și o valoare de intrare egală sau mai mare decât plafonul de 2.500 lei.

 

Ideal ar fi ca o firmă să dețină două registre de mijloace fixe: unul contabil și unul fiscal, dar în multe cazuri, pentru simplificare, firmele (în special cele mici, cu un număr mic de imobilizări) operează cu un singur registru.

 

Registrul contabil servește la furnizarea informațiilor care se înregistrează în contabilitate. Registrul fiscal este doar o evidență externă, care furnizează informații atunci când se calculează impozitul pe profit. Registrul fiscal nu generează în sine note contabile, însă existența celor doua registre va genera note pentru impozitul amânat. Diferențierea dintre contabil și fiscal apare și atunci când se stabilește durata de viață pe care se amortizează o imobilizare.

 

Astfel, din punct de vedere contabil, ar trebui să amortizam un mijloc fix pe durata estimată de viată, adică pe perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către entitate.


Din punct de vedere fiscal, se utilizează prevederile Ordinului 2139/2004. Acesta prevede pentru fiecare mijloc fix o durată de viață, conform încadrării într-o anumită categorie, sub forma unei plaje de ani, din care entitatea poate alege o dată, în funcție de specificul activului.

 

Nu orice mijloc fix se amortizează. Excepție fac acele mijloace fixe care nu își pierd valoarea în timp datorită folosirii, așa cum sunt terenurile, operele de artă sau locuințele de protocol. Reprezintă active amortizabile:

 

  • amenajările de terenuri;

  • investițiile efectuate la mijloacele fixe cu chirie;

  • investițiile efectuate la mijloace fixe existente cu scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali

 

În concluzie, este bine să știi:

 

  • obiectele de inventar au o valoare individuală mai mică de 2.500 lei;

  • mijloacele fixe au o valoare individuală mai mare de 2.500 lei;

  • obiectele de inventar nu se amortizează;

  • mijloacele fixe se amortizează;

  • cheltuielile cu obiectele de inventar afectează direct profitul societății;

  • cheltuielile cu mijloacele fixe sunt înregistrate eșalonat în contabilitate, ceea ce nu afectează direct și imediat profitul societății;

  • amortizarea mijloacelor fixe se va înregistra în contabilitate în luna următoare celei în care s-a realizat achiziția;

  • pentru mijloacele fixe trebuie întocmit un registru de amortizare în care să se menționeze durata de amortizare și valoare amortizabilă lunară.

 

 

 

 

04 Dec 2017

Autofactura – ce reprezintă și cum se emite?

 

Ce este autofactura?

 

Autofactura este un document pe care îl fabrici tu, pentru a înlocui alte documente pe care nu le ai și fără de care nu se pot face înregistrări contabile referitoare la TVA, pentru că TVA-ul se deduce sau se colectează doar în baza unui document fiscal. În lipsa lui (din varii motive) facem o „dublură” să țină loc celui lipsa sau îl fabricăm noi cu totul, pentru că documentul nu are cum să existe.

 

Articolul 320 din Codul Fiscal pe 2017 stabilește următoarele:

 

(1) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2)-(4) și (6) și ale art. 308, trebuie să autofactureze operațiunile respective până cel mai târziu în a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator.
(2) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2)-(4) și (6), trebuie să autofactureze suma avansurilor plătite în legătură cu operațiunile respective cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a plătit avansurile, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator, cu excepția situației în care faptul generator de taxă a intervenit în aceeași lună, caz în care sunt aplicabile prevederile alin. (1).

(3) În situațiile în care se ajustează baza impozabilă conform art. 287 lit. a)-c) și e), dacă furnizorul de bunuri/prestatorul de servicii nu emite factura de corecție prevăzută la art. 330 alin. (2), beneficiarul, persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2)-(4) şi (6), trebuie să emită o autofactură în vederea ajustării bazei de impozitare şi a taxei deductibile, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care au intervenit evenimentele prevăzute la art. 287 lit. a)-c) şi e).(4) La primirea facturii privind operațiunile prevăzute la alin. (1) și (2), persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă va înscrie pe factură o referire la autofacturare, iar pe autofactură, o referire la factură.

 

Așadar, autofactura este document justificativ pentru livrările de bunuri sau prestări de servicii către sine, creată de beneficiar în numele furnizorului, dacă factura nu a fost emisă până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei. Se vor întocmi autofacturi și pentru suma avansurilor plătite, excepție făcând situația în care faptul generator de taxă a intervenit în aceeași lună, situație în care se va emite o autofactură cu suma totală. Menționăm că dacă persoana impozabilă este înregistrată în scopuri de TVA, aceasta are obligația de a emite autofactură în condițiile descrise mai sus.

 

Cum se emite autofactura?

Autofactura se emite într-un singur exemplar, nu are o formă fixă, dar trebuie să conțină datele obligatorii unei facturi. Ea nu primește număr în continuarea secvențialității celorlalte facturi fiscale. Singurul scop al autofacturii este acela de a fi un document justificativ pentru înregistrările referitoare la TVA, însă fără a produce alte efecte. De exemplu, nu ține loc de factură de intrare pentru marfă, document justificativ al unei cheltuieli etc…

04 Dec 2017

Ce înseamnă ERP și CRM și care sunt diferențele față de un program de contabilitate?

CRM și ERP sunt două acronime foarte prezente în mediul de afaceri actual, motiv pentru care vom explica mai jos ce reprezintă, care sunt diferențele dintre ele și care sunt diferențele dintre cele două sisteme și un program de contabilitate.

 

Ce înseamnă ERP?

 

Un sistem de tip ERP (Enterprise Resource Planning) înseamnă Planificarea Resurselor Întreprinderii și este destinat managementului integrat al tuturor proceselor și operațiunilor dintr-o companie în cadrul unei platforme informatice unice. 

Datele reprezintă principala unitate de măsură a unui sistem ERP, iar baza de date este depozitul central în care acestea sunt stocate și organizate. Legătura dintre baza de date și funcționalitățile pe care le îndeplinește sistemul ERP este realizată prin intermediul aplicației ERP. Aceasta este responsabilă cu activitățile de culegere, validare, prelucrare, transfer sau export al datelor, activități pe care le realizează prin intermediul interfeței. Sistemul ERP poate realiza culegerea datelor prin diferite metode, precum:

  • Introducerea de către operatori: de la tastatura sau în mod direct – prin scanarea codurilor de bare, de exemplu

  • Importul din alte baze de date

  • Transferul cu ajutorul tehnologiei EDI (Electronic Data Interchange)

Pe scurt, rolul aplicației ERP este de a face legătura dintre baza de date și utilizator, prin intermediul interfeței pe care o pune la dispoziție.

Sistemul ERP este alcătuit din diferite module, destinate gestionării unor activități specifice:

  • Administrare – pentru definirea nivelelor de acces la informație, personalizarea documentelor sau setarea acțiunilor de back-up.

  • Controlling – permite planificarea parametrilor financiari ai companiei: stabilirea și urmărirea bugetelor de venituri și cheltuieli.

  • Contabilitate – destinat automatizării operațiunilor contabile generale și obținerii situațiilor financiare contabile, aferente standardelor europene.

  • Trezorerie – permite urmărirea tuturor operațiunilor financiare și structurarea logica a acestora.

  • Mijloace Fixe – destinat urmăririi în detaliu a operațiunilor desfășurate asupra mijloacelor fixe pe întreaga durata de funcționare a acestora.

  • Prețuri – pentru gestionarea intuitivă și eficientă a prețurilor de achiziție și de vânzare.

  • Vânzări – pentru organizarea și urmărirea activității de vânzare, precum și procesarea documentelor specifice.

  • Aprovizionare – destinat gestionarii activității de aprovizionare.

  • Producție – pentru gestionarea rețetelor de producție, a bonurilor de intrare sau de consum, wizard-uri de generare automata a documentelor, obținerea de rapoarte de stoc etc.

  • Stocuri – destinat gestionarii în timp real a stocurilor și urmăririi caracteristicilor acestora.

  • Parc auto – oferă evidența permanentă a activității fiecărei mașini din parcul auto.

  • Logistica – pentru planificarea resurselor de infrastructura, în vederea utilizării lor în mod optim.

  • Nomenclatoare – conține informații despre clienți, produse, gestiuni, locații, personal etc… și permite definirea informațiilor companiei și maparea fluxurilor de lucru.

  • Spațiu de lucru – centralizează activitățile de operare a datelor curente și emiterea rapoartelor de sinteza.

  • Personal – definirea angajaților și urmărirea operațiunilor cu aceștia.

  • Rapoarte – generarea de rapoarte diverse pentru fiecare departament sau componentă a companiei.

Care sunt avantajele implementării ERP?

  • Gestionarea integrată a tuturor componentelor afacerii, prin accesul la o bază de date comună.

  • Oferă un mod de lucru online, care facilitează comunicarea între oameni, departamente și puncte de lucru.

  • Automatizarea și standardizarea procesele operaționale, eliminarea operațiunilor manuale ducând la creșterea productivității.

  • Îmbunătățirea procesului de achiziție, prin posibilitatea de dimensionare a achizițiilor în funcție de activitatea de vânzare.

  • Creșterea calității serviciilor oferite clienților prin transparența informațiilor referitoare la produse, stocuri, prețuri.

  • Scăderea timpului de livrare a comenzilor, datorită transferului mai rapid de informații între departamente.

  • Îmbunătățirea cash-flow-ului prin implementarea de politici comerciale coerente.

 

Ce înseamnă CRM?

 

CRM, acronimul pentru Customer Relationship Management, adică Managementul relației cu clienții, este un produs software, un instrument orientat spre îmbunătățirea continuă a relației cu clienții. El servește unei strategii moderne de business care are în centrul preocupărilor clientul și cunoașterea nevoilor și a cerințelor sale. Scopul unui sistem CRM este acela de a gestiona unitar informații legate de clienți sau de prospecți și de a crește gradul lor de satisfacție.

 

Într-un sistem CRM, informația este centrată pe client, astfel încât ea ajunge în aceeași formă la toți reprezentanții companiei cu care clienții intră în contact, indiferent de posturile ocupate de aceștia. Practic, un CRM utilizează o bază de date unică unde sunt integrate toate informațiile despre clienți și asigură accesul în timp real la ele printr-un singur click. Informația poate fi utilizată pentru a anticipa cerințele clienților, pentru a participa la mixul de marketing și pentru a înlesni munca în echipă.

 

Implementarea unui sistem CRM pornește de la evaluarea nevoii de schimbare a modulul de abordare a relațiilor cu clienții existenți și cu potențialii clienți. Următorul pas este evaluarea proceselor existente în raport cu clienții pentru a putea defini cerințele și domeniile pe care ar trebui să le abordeze un CRM. Cunoașterea acestor aspecte poate lămuri în ce măsura un CRM poate fi personalizat ca să se adapteze nevoilor companiei. De asemenea se poate opta pentru implementarea graduală a funcționalităților sistemului CRM sau pentru implementarea doar a anumitor module din cadru sistemului CRM.

 

Care sunt beneficiile utilizării unui CRM?

Beneficiile utilizării unui CRM țin în principal de creșterea gradului de satisfacție al clienților, organizarea muncii echipelor și creșterea vânzărilor. Iată câteva din avantajele identificate în cazul implementării sistemelor CRM:

 

  • păstrarea și fidelizarea clienților existenți prin răspunsuri prompte la cererile lor sau oferirea de produse sau servicii integrate

  • creșterea numărului de potențiali clienți prin adoptarea unor strategii care să atragă atenția asupra produselor și serviciilor companiei și prin diversificarea campaniilor de marketing

  • creșterea procentului de conversie a potențialilor clienți în clienți efectivi prin urmărirea lor pe parcursul întregului proces de vânzare

  • personalizarea ofertei de produse și servicii la cerințele clienților

  • optimizarea procesului de vânzare prin urmărirea procesului pas cu pas, realizarea de fluxuri de vânzare personalizate sau eliminarea activităților repetitive

  • îmbunătățirea comunicării între angajați și departamente prin reunirea tuturor informațiilor despre clienți într-un singur loc

  • încurajarea lucrului în echipă și structurarea taskurilor pe angajați

  • reducerea timpilor de răspuns către clienți prin structurarea și urmărirea cererilor înregistrate

 

Un sistem CRM acoperă o serie de activități precum marketing, vânzări, service/suport și management de proiecte. De obicei, implementarea întregului sistem sau doar a unui modul CRM trebuie să țină cont de strategia și obiectivele firmei și să fie personalizate.

 

Care este diferența dintre sistemele ERP și CRM și un program de contabilitate?

 

Diferența dintre sistemele ERP și CRM și un program de contabilitate constă, în primul rând, în complexitatea și diversitatea acțiunilor care pot fi efectuate cu ajutorul sistemelor.

Complexitatea acțiunilor efectuate de o firmă mare, de exemplu, poate necesita folosirea unui sistem ERP sau CRM.

Companiile mici și mijlocii și freelancerii au o activitate pentru care un program de contabilitate poate acoperi toate nevoile. Acesta se va mula perfect pe nevoile lor și se va dovedi de un real ajutor la întocmirea documentelor primare, cu accent pe întocmirea rapoartelor necesare pentru declarațiile către instituțiile statului. Programele de contabilitate precum Facturis, de exemplu, sunt actualizate conform legislației în vigoare, lucru care va ușura, fără îndoială, munca unui antreprenor.

09 Nov 2017

Tot ce trebuie să știi despre codul CAEN

Ce este CAEN?

 

CAEN este un acronim pentru Clasificarea Activităților din Economia Națională și reprezintă o clasificare statistică națională a activităților economice din țara noastră. Concret, prin stabilirea CAEN-ului de către fiecare entitate, se pot face statistici despre activitatea firmelor, la nivel național.

 

Clasificarea este structurată pe 4 niveluri:

 

  • Primul nivel cuprinde titluri identificate printr-un cod alfabetic

  • Al doilea nivel conține titluri identificate printr-un cod numeric de două cifre

  • Al treilea nivel conține titluri identificate printr-un cod numeric de trei cifre

  • Al patrulea nivel conține titluri identificate printr-un cod numeric de patru cifre

 

Regula generală este că orice entitate are un singur obiect principal de activitate, căruia îi corespunde un singur cod CAEN, stabilit prin actul constitutiv al societății și tipărit pe certificatul de înmatriculare a firmei, primit de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Dacă entitatea decide să desfășoare și alte activități decât cea principală, va trebui să menționeze în actul constitutiv și codurile CAEN pentru activitățile secundare, cu mențiunea că acestea nu vor fi trecute pe certificatul de înregistrare.

Atenție! Legea nr. 182/2016, publicată în Monitorul Oficial pe 19 octombrie 2016 și intrată în vigoare pe 17 ianuarie 2017 prevede ca persoanele fizice autorizate (PFA) care au în prezent mai mult de cinci coduri CAEN sunt obligate să îşi modifice actele de înregistrare la Registrul Comerțului, începând cu data la care a intrat legea în vigoare (17 ianuarie 2017) şi până în 2019. La fel, în cazul întreprinderilor individuale (II) există o limitare de zece clase de activități.

 

În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale al căror număr de activități incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut la art. 16 alin. (1) (cinci clase de activități, pentru PFA – n. red.), respectiv art. 24 alin. (1) (zece clase de activități, pentru II – n. red.) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 (…), solicită oficiului registrului comerțului competent modificarea, în mod corespunzător, a mențiunilor din registrul comerțului referitoare la obiectul de activitate”, scrie în actul normativ.

 

Cum alegi codul CAEN?

 

În primul rând, trebuie să citești cu atenție descrierea aferentă codului, pentru a te asigura că detaliile furnizate se potrivesc profilului tău de activitate.

 

De asemenea, trebuie să ai în vedere faptul că există anumite restricții la alegerea codului CAEN pentru anumite activități. De exemplu, există o serie de liste disponibile pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului, precum:

  • o listă care cuprinde activitățile interzise pentru anumite categorii de agenți economici

  • o listă cu societățile pentru a căror constituire și/sau modificare a actelor constitutive ale acestora legea prevede avize, respective autorizații prealabile constituirii

  • o listă cu activitățile economice pentru desfășurarea cărora legea impune condiția obiectului unic de activitate

 

Cum se autorizează un CAEN?

 

Pentru a autoriza codul CAEN, trebuie să depui o declarație de îndeplinire a condițiilor de funcționare prevăzute de legislația incidentă în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și muncii, în locațiile destinate desfășurării activității.

 

Schimbarea sau completarea listei de coduri CAEN

 

Codurile CAEN alese pot fi modificate sau pot fi adăugate noi coduri prin actualizări ale actului constitutiv, care necesită o serie de formalități la Registrul Comerțului. Aceste formalități necesită o serie de documente, precum:

 

  • cererea de înregistrare

  • actul de modificare al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaților/acționarilor sau decizia asociatului unic/CA/directoratului sau actul adițional la actul constitutiv respectiv, hotărârea membrilor GIE, GEIE, cu sediul în România

  • actul constitutiv actualizat

 

De asemenea, dacă este cazul trebuie să aveți și:

  • declarația-tip pe propria răspundere, semnată de asociați sau de administratori din care să rezulte, după caz, că:

  • persoana juridica nu desfășoară, la sediul social, la sediile secundare sau in afara acestora, activitățile declarate, o perioada de maximum 3 ani

  • persoana juridica îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii pentru activitățile precizate în declarația-tip;

  • certificatul de înregistrare, în original ;

  • avizele prealabile prevăzute de legile speciale; împuternicire specială (în forma autentică), avocațială sau delegație pentru persoanele desemnate sa îndeplinească formalitățile legale;

  • dovezile privind plata tarifului legal 

09 Nov 2017

Totul despre regimul TVA intracomunitar

Cine poate beneficia de o achiziție fără TVA din Uniunea Europeană?

 

Poate beneficia de factură fără TVA pentru o achiziție din Uniunea Europeană o persoană care comunică un cod valabil de TVA furnizorului extern. Mai exact, variantele sunt:

 

  1. cod normal de TVA (atribut fiscal RO înainte de codul tău fiscal) transformă entitatea în plătitoare de TVA, astfel că vei putea deduce TVA-ul la achiziții și vei reflecta TVA colectat pe facturile emise.

 

  1. cod special – în cazul acesta nu ești scutit de plată TVA, doar că nu îl plătești furnizorului, ci îl plătești în România, după ce îl declari printr-un decont special de TVA. Celelalte tranzacții nu sunt afectate, adică nu vei putea deduce TVA de pe facturile de achiziții și nici nu vei colecta TVA pentru facturile emise.

 

Dacă ești persoană fizică neautorizată sau juridică, dar nu comunici un cod valabil de TVA, nu poți beneficia de o factură de achiziții intracomunitare fără TVA. Bineînțeles, și furnizorul trebuie să dețină un cod valabil de TVA.

 

Care sunt obligațiile legale pentru entități?

 

Legislația din țara noastră prevede următoarele obligații pentru entități:

 

  • dacă valoarea achizițiilor intracomunitare este de sub 10.000 euro pentru un an, atunci entitatea nu este obligată să se înregistreze în scop de TVA;

  • dacă valoarea depășește 10.000 euro pentru un an, atunci entitatea trebuie să solicite înregistrarea în scop de TVA și să obțină un cod special de TVA sau un cod normal.

 

Dacă ești deja plătitor de TVA cu perioada fiscală de tip trimestru și efectuezi o achiziție intracomunitară de bunuri, va trebui să schimbi perioada fiscală în lună calendaristică, adică să plătești TVA lunar.

 

Cum se calculează plafonul de 10.000 de euro?

 

Plafonul pentru achiziții intracomunitare este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitata în statul membru din care se expediază sau se transporta bunurile, a achizițiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.


Pentru calculul plafonului de achiziții intracomunitare se iau în considerare următoarele elemente:


a) valoarea tuturor achizițiilor intracomunitare care se efectuează ca urmare a achizițiilor efectuate din toate statele membre;


b) valoarea tranzacției ce conduce la depășirea plafonului pentru achiziții intracomunitare;

c) valoarea oricărui import efectuat de persoana juridică neimpozabilă în alt stat membru, pentru bunurile transportate în Romania după import.


Atunci când calculezi plafonul pentru achiziții intracomunitare, nu vei lua în considerare:


a) valoarea achizițiilor intracomunitare de produse accizabile;


b) valoarea achizițiilor intracomunitare de mijloace noi de transport;


c) valoarea achizițiilor de bunuri a căror livrare a fost o livrare de bunuri cu instalare sau montaj, pentru care locul livrării se considera a fi în Romania;


d) valoarea achizițiilor de bunuri a căror livrare a fost o vânzare la distanță pentru care locul livrării se considera a fi în Romania;


e) valoarea achizițiilor de bunuri second-hand, de opere de artă, de obiecte de colecție și antichități, în cazul în care aceste bunuri au fost taxate conform unui regim special similar celui prevăzut la art. 152^2 din Codul fiscal în statul membru din care au fost livrate;


f) valoarea achizițiilor de gaze naturale și energie electrica a căror livrare a fost efectuata în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. e) și f) din Codul fiscal. 

Ca regula generală, locul achiziției intracomunitare (i.e. locul taxării achiziției intracomunitare de bunuri), potrivit prevederilor articolului 132^1, alin. (1) din Codul Fiscal, se consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor. 

 

Ce înseamnă achiziția intracomunitară de bunuri?

 

Achiziția intracomunitară de bunuri reprezintă obținerea dreptului de a dispune, ca și un proprietar, de bunuri transportate de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană în numele unuia dintre aceștia, către un stat membru UE, altul decât cel de plecare a transportului bunurilor.

În cazul în care atât furnizorul, cât și clientul dispun de un cod valid de TVA, într-o tranzacție de acest fel, factura va fi emisă fără TVA și cumpărătorul va începe efectuarea taxării inverse.

 

Taxarea inversă este o modificare simplificată a plății taxei, care presupune să nu se efectueze nicio plată de TVA între furnizorul/prestatorul și beneficiarul unor livrări/prestări, acesta din urmă datorând pentru operațiunile efectuate, taxa aferentă intrărilor și având posibilitatea (în principiu) să deducă respectiva taxă. Pentru orice factura de acest fel primita, beneficiarul va înregistra taxa, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă.

Furnizorul/Prestatorul are obligația să înscrie pe factură mențiunea „taxare inversă”. Colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator.

 

Cum se face plata TVA datorată pentru achizițiile intracomunitare de bunuri?

Conform articolului 157 din Codul Fiscal, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal vor evidenția în decontul de TVA, atât ca taxa colectată, cât și ca taxa deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 145 – 147^1, taxa aferenta achizițiilor intracomunitare, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei.


Persoanele impozabile înregistrate conform art. 153^1 trebuie să depună un decont special de TVA, conform prevederilor art. 156^3 din Codul Fiscal până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naștere exigibilitatea TVA pentru achizițiile intracomunitare efectuate și să plătească taxa datorată până la această data. Decontul special de taxă trebuie depus numai pentru perioadele în care ia naștere exigibilitatea taxei.

 

 

Atenție! La 1 ianuarie 2017, Registrul Operatorilor Intracomunitari a fost desființat, astfel că nu mai este valabilă prevederea care presupune înregistrarea anterior efectuării oricărei achiziții intracomunitare (de bunuri sau servicii). S-au abrogat toate prevederile referitoare la Registrul Operatorilor Intracomunitari, codul de TVA al tuturor persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA fiind valid, în mod implicit, în VIES. Depunerea declarațiilor informative (cod 392A, 392B şi 393) se va suspenda până la 31 decembrie 2019.

07 Nov 2017

Când avem nevoie de casă de marcat și când nu?

Ce este casa de marcat?

 

Casa de marcat este un dispozitiv electronic folosit de către proprietarii operațiunilor cu amănuntul (magazine, saloane etc…) pentru a înregistra și a calcula vânzările efectuate în unitatea pe care o dețin.

 

Cine are nevoie de o casa de marcat?

 

Conform Ordonanței de Urgență 28/1999, casa de marcat electronică fiscală este obligatorie pentru toți operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul (ex: magazine, cofetării etc…), precum și prestări servicii direct către populație (ex. saloane de înfrumusețare, săli de fitness etc…).

 

Aceștia au obligația să emită bonuri fiscale, cu ajutorul casei de marcat și să le predea clienților. La solicitarea clienților, agenții economici au obligația că pe lângă bonul fiscal să le elibereze și factura fiscală.

 

Obligația de a utiliza casa de marcat intră în vigoare de la data începerii activității comerciale desfășurate.

 

Cine nu are nevoie de o casă de marcat?

 

Prin normele de aplicare a OUG 28/1999 aprobate prin HG 479/2003 republicată în Monitorul Oficial nr. 348 din 25 aprilie 2005, la art. 4, se face precizarea că nu este obligatorie utilizarea casei de marcat de către firmele care nu desfășoară permanent activități de vânzare cu amănuntul:


"În sensul ordonanței de urgență, prin livrări de bunuri cu amănuntul și prestări de servicii direct către populație se înțelege acele activități desfășurate cu caracter permanent. Nu intră în aceasta categorie eventualele livrări de bunuri și prestări de servicii direct către persoane fizice efectuate întâmplător de către agenții economici, alții decât comercianții cu amănuntul."

 

De asemenea, utilizarea casei de marcat nu este obligatorie daca realizați una sau mai multe dintre categoriile de operațiuni exceptate, așa cum sunt enumerate art. 2 din OUG 91/2014:

 

  1. comerțul cu produse agricole efectuat de producătorii agricoli individuali,

  2. vânzarea de ziare și reviste

  3. transportul public de călători

  4. încasările pe bază de bonuri cu valoare fixă, precum: bilete pentru spectacole, muzee, grădini zoologice etc…

  5. activități de asigurări, activității ale caselor de pensii, activități de intermedieri financiare. Excepție fac activitățile de schimb valutar.

  6. activitățile desfășurate ca profesii libere – Conform Codului Fiscal: „Sunt considerate venituri din profesii libere veniturile obținute din prestări de servicii cu caracter profesional, desfășurate în mod individual sau în diverse forme de asociere, în domeniile științific, literar, artistic, educativ și altele, de către: medici, avocați, notari publici, executori judecătorești, experţi tehnici şi contabili, contabili autorizaţi, consultanţi de plasament în valori mobiliare, auditori financiari, consultanţi fiscali, arhitecţi, traducători, sportivi, arbitri sportivi, precum şi alte persoane fizice cu profesii reglementate desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.”

  7. vânzare obiecte de cult și prestare servicii religioase

  8. comerț cu amănuntul de tip comis-voiajori

  9. servicii de instalații, reparații și întreținere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului

  10. vânzarea pachetelor turistice

  11. încasarea contravalorii energiei electrice, termice, apă, telefon etc…

  12. efectuarea lucrărilor de construcții, reparații, amenajări și întreținere de locuințe,

  13. serviciile de transport feroviar public de călători

  14. activitățile de jocuri de noroc

  15. serviciile de parcări auto

  16. livrările de bunuri sau servicii efectuate prin automatele comerciale

  17. comerțul de tip cash and carry.

 

În cazul activităților în care nu sunt utilizate aparate de marcat electronice fiscale și nici bonuri cu valoare fixa, este obligatorie emiterea de chitanțe.

03 Nov 2017

Totul despre facturarea electronica

Factura este şi va rămâne unul dintre cele mai folosite documente contabile, indiferent dacă ne referim la firmele mari, microîntreprinderile ori persoanele fizice autorizate. Astăzi vom discuta despre facturarea electronică și ce presupune aceasta din punct de vedere legal.

 

Conform prevederilor din Codul fiscal, sunt considerate facturi acele documente sau mesaje, pe suport hârtie sau în format electronic, care îndeplinesc condițiile stabilite de actul normativ şi care cuprind, în mod obligatoriu elementele despre care am discutat în acest articol.

 

Ce trebuie să conțină factura electronică?

 

Legislația fiscală stabilește că factura electronică trebuie să aibă 3 elemente specifice, care trebuie garantate de la momentul emiterii până la sfârşitul perioadei de stocare a facturii.

  • autenticitatea originii – respectiv identitatea furnizorului sau a emitentului facturii;

  • integritatea conținutului – respectiv faptul că elementele obligatorii din conținutul facturii nu au suferit modificări din momentul în care factura a plecat de la furnizor şi până la expirarea celor zece ani în care trebuie păstrată factura;

  • lizibilitatea facturii – respectiv formatul facturii asigură citirea acesteia de către om; astfel, în cazul în care avem o factură criptată, există şi o cheie de decriptare pe toată perioada în care trebuie păstrată factura.

Autenticitatea facturii electronice

Conform dispozițiilor din Codul fiscal, asigurarea autenticității originii și integrității conținutului facturii electronice reprezintă o obligație atât a furnizorului/prestatorului, cât și a beneficiarului/persoanei impozabile. Aceste elemente pot fi asigurate de o semnătura avansată electronica și de un schimb electronic de date.

De asemenea, autenticitatea originii și integritatea conținutului pot fi garantate și prin controale de gestiune care stabilesc piste fiabile de audit între factura și livrare/prestare.

Prin control de gestiune se înțelege procesul prin care o persoană impozabilă garantează în mod rezonabil identitatea furnizorului/prestatorului facturii, integritatea conținutului facturii și lizibilitatea facturii din momentul emiterii/primirii până la sfârșitul perioadei de stocare. Pista fiabilă de audit trebuie să ofere o legătură verificabilă între factura şi livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.

Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar, așadar, daca acesta nu acceptă primirea unei facturi pe suport electronic, emitentul trebuie să transmită facturi în format convențional. De asemenea, facturile pot fi stocate pe suport hârtie sau în format electronic, indiferent de forma originală în care au fost trimise ori puse la dispoziție.

Conform prevederilor legislative, pentru ca o factură să fie considerată factură electronică, aceasta trebuie să fie emisă şi primită în format electronic, tipul formatului electronic al facturii fiind opţiunea persoanelor impozabile. Formatul electronic al unei facturi poate fi, de exemplu, de tip "xml", "pdf". Pe lângă aceste lucruri, pentru ca o factură să fie considerată electronică, firma emitentă trebuie să utilizeze un canal securizat de transmitere a acesteia. 

 

Care sunt avantajele facturii electronice?

 

Avantajele utilizării facturii electronice sunt:

 

  • Diminuarea costurilor privind emiterea/transmiterea/arhivarea facturilor

  • Reducerea timpului de trimitere/recepționare a facturilor

  • Creșterea procentului facturilor efectiv livrate la destinatar

  • Reducerea timpului de identificare/accesare a facturilor

  • Reducerea spațiului de stocare

  • Grad înalt de siguranță privind autenticitatea sursei și integritatea conținutului

  • Protejarea mediului înconjurător

 

 

Ce nu poate fi considerat factură electronică?

 

Facturile emise în format electronic, trimise şi primite pe suport hârtie NU sunt considerate facturi electronice. Astfel, o factură emisă în Word, Excel ori într-un program integrat, de exemplu SAP sau Oracle, tiparită din sistem şi trimisă în format fizic NU va fi o factură electronică.

 

De asemenea, facturile emise cu ajutorul unui program de facturare și printate, NU intră în categoria facturilor electronice.

 

03 Nov 2017

Adeverința de primire și plată pentru colectarea de deșeuri

Adeverința de primire și plată este un document primar de evidență financiar-contabilă, cu regim special, înregistrat la Ministerul Finanțelor Publice, cu referire la colectarea de deșeuri.

 

Ordinul 192 din 20 februarie 2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, publicat în Monitorul Oficial nr. 129 din 21 februarie 2014 prevede:

ART. 8

Vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, de către generatorii deşeurilor, respectiv de către deţinătorii bunurilor destinate dezmembrării, persoane fizice, către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau de valorificare a deşeurilor se face pe bază de factură/adeverinţă de primire şi plată, cu reţinerea contribuţiei de 3% la achitarea sumei cuvenite vânzătorului de deşeuri.

ART. 9

Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 3% reprezintă valoarea de vânzare a deşeurilor metalice feroase şi neferoase şi a bunurilor destinate dezmembrării, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Așadar, agenții economici care colectează deșeuri industriale reciclabile de la persoane fizice sunt obligați sa elibereze deținătorilor adeverința de primire și plată, care va conține în mod obligatoriu următoarele elemente:

 

a) denumirea agentului economic colector;

b) datele de identificare a deținătorului:

– numele si prenumele;

– actul de identitate: seria și numărul, codul numeric personal;

– domiciliul;

c) deșeul reciclabil predat și definirea naturii acestuia;

d) cantitatea, prețul, valoarea;

e) proveniența deșeului, declarată de către deținător pe propria răspundere;

f) semnătura agentului colector și a persoanei fizice deținătoare

16 Oct 2017

Tot ce trebuie să știi despre ajustarea de stoc

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, spune o vorbă din popor. O vorbă înțeleaptă și cât se poate de reală, de cele mai multe ori. Mai ales atunci când vine vorba despre stocuri.

 

În unul dintre articolele trecute, am stabilit că inventarul este un document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziilor şi în contabilitate a plusurilor şi minusurilor constatate. Dar de unde aceste plusuri și minusuri?

 

Răspunsul este simplu, dar variază de la caz la caz: pot dispărea produse, se pot folosi anumite produse pentru consum intern, erori umane și lista poate continua.

 

Ne trezim, așadar, puși față în față cu realitatea: stocul faptic versus stocul scriptic. Dar haideți să aflăm întâi ce înseamnă fiecare.

 

Ce este stocul faptic?

 

Stocul faptic este stocul care se regăsește în listele de inventariere.

 

Ce este stocul scriptic?

 

Stocul scriptic se determina ținând-se cont de marfa existentă în prima zi a lunii la care se adaugă intrările și se scad ieșirile.

 

Acum că am aflat ce înseamnă fiecare, este important de reținut că prin compararea stocurilor scriptice și faptice, se constată eventualele plusuri sau minusuri la inventariere. În cazul în care se constată diferențe între situația scriptica și cea faptică, se vor analiza cauzele care au dus la aceste rezultate.

 

Concret, orice modificare se aduce în gestiune prin modificări în producție, în facturi emise, în acte primite sau în inventarul inițial al lunii, după preluarea în inventarul faptic a stocurilor, afectează stocul scriptic față de care se calculează diferențele, iar actele generate pentru plusul, respectiv minusul de inventar nu vor conține diferența corectă. Preluarea stocurilor în inventarul faptic se face după introducerea tuturor actelor de intrări de marfă, după introducerea bonurilor de transfer între gestiuni, după descărcarea completă a vânzărilor pe luna respectivă, după efectuarea eventualelor corecții (tabela corespondentă în nomenclator, procese verbale de transformare în producție) și după actualizarea cantitativ-valorică a situației stocurilor prin recalcule. Seria completă de recalcule care se efectuează înainte de preluarea stocurilor este:

 

Nir – Gestiune – Rețetare – Producție – Facturi emise – Consumuri – Gestiune

 

Inventarul care corectează stocul faptic cu cel scriptic se face la sfârșitul lunii, fiind ultima operațiune care se face în fiecare lună.

 

 

Ce se întâmplă cu TVA-ul În cazul ajustării stocurilor?

 

Punctul 53 din Normele de aplicare ale articolului 148 din Codul fiscal prevede că o persoană impozabilă poate să ajusteze taxa nededusă aferentă serviciilor neutilizate, bunurilor de natura stocurilor și activelor corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform art. 149 din Codul fiscal, activelor corporale fixe în curs de execuție, constatate pe bază de inventariere, în situația în care persoana impozabila câștigă dreptul de deducere a taxei.

 

Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere și se evidențiază în decontul de taxa aferent perioadei fiscale în care a intervenit evenimentul care a generat ajustarea sau, după caz, într-un decont de taxa ulterior.

La înregistrarea în scopuri de TVA se ajustează taxa deductibila aferenta:

 

bunurilor aflate în stoc și serviciilor neutilizate, constatate pe bază de inventariere, în momentul trecerii la regimul normal de taxare;


– activelor corporale fixe, inclusiv bunurilor de capital pentru care perioada de ajustare a deducerii nu a expirat, precum și activelor corporale fixe în curs de execuție, constatate pe baza de inventariere, aflate în proprietatea să în momentul trecerii la regimul de scutire. În cazul activelor corporale fixe, altele decât bunurile de capital, se ajustează taxa aferenta valorii rămase neamortizate la momentul trecerii la regimul normal de taxă.


– achizițiilor de bunuri și servicii care urmează a fi obținute, pentru care exigibilitatea de taxă a intervenit înainte de data trecerii la regimul normal și al căror fapt generator de taxă, respectiv livrarea/prestarea, are loc după această dată.
 

Pentru bunurile de natura stocurilor existente în gestiune la data retragerii societății din evidența plătitorilor de TVA şi stabilite prin inventariere, ajustarea taxei deduse se va face la momentul achiziției bunurilor respective, în baza art. 304 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal:

(1) În condiţiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se aplică, deducerea iniţială se ajustează în următoarele cazuri: (…)

c) persoana impozabilă îşi pierde sau câştigă dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate”.

Se vor avea în vedere şi prevederile pct. 78 alin. (1) din normele metodologice de aplicare ale acestui articol.

Ce sunt bunurile de capital?

 

Bunurile de capital reprezintă:

  • imobilizările corporale amortizabile, construcțiile şi terenurile de orice fel deținute pentru a fi utilizate în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri administrative;

  • operaţiunile de transformare sau modernizare a bunurilor imobile/părţilor de bunuri imobile, exclusiv reparaţiile ori lucrările de întreţinere a acestor active corporale, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau al oricărui alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei alte persoane, cu condiţia ca valoarea fiecărei transformări sau modernizări să fie de cel puţin 20% din valoarea bunului imobil/părţii de bun imobil după transformare/modernizare.

 

Cum facem diferența dintre cele două tipuri de stoc?

 

Cea mai simplă variantă va fi întotdeauna un program, care va calcula automat aceste diferențe. În cazul Facturis, de exemplu, programul afișează direct cantitatea de stoc la momentul ales, câmpul Stoc Faptic, unde se vor introduce produsele rezultate în urma numărătorii și câmpul Diferență.

 

Erorile umane se corectează ușor, calcularea se face automat, astfel că aveți garanția corectitudinii datelor, iar salvarea a ceea ce ați lucrat este doar la un click distanță.

16 Oct 2017

Comerț cu ridicata versus comerț cu amănuntul

Ce este comerțul cu ridicata?

 

Comerțul cu ridicata reprezintă activităţile de vânzare a mărfurilor (fără ca acestea să sufere transformări esenţiale faţă de starea în care ele au fost cumpărate) în cantităţi mari, către comercianţi cu amănuntul, utilizatori industriali şi comerciali, colectivităţi şi utilizatori profesionali, alţi comercianţi cu ridicata sau intermediari de comerţ cu ridicata şi nu către consumatori finali.

 

În comerţul cu ridicata se includ şi activităţile de comerţ prestate de intermediari de comerţ cu ridicata (activităţile comisionarilor, intermediarilor de mărfuri, precum şi toate intermedierile care se realizează în numele sau în contul terţilor) indiferent dacă vânzarea se face pe piaţa internă sau pentru export.

 

Valoarea vânzărilor cu ridicata reprezintă volumul veniturilor rezultate din vânzarea mărfurilor cu ridicata şi/sau comisionul încasat de comisionari din activitatea de intermediere a comerţului cu ridicata.

 

În valoarea comerţului cu ridicata nu se includ:

– vânzările de produse proprii efectuate de unităţile producătoare direct către unităţile comerciale sau alţi producători;

– activitatea de bursă a mărfurilor;

– exporturile de produse proprii realizate direct de către unităţile producătoare.

 

Ce este comerțul cu amănuntul?

Comerțul cu amănuntul este o formă de circulație a mărfurilor care constă în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor finali, în cantități mici și în stare de a fi întrebuințate. Comerțul cu amănuntul cuprinde toate activitățile desfășurate în cadrul unităților specializate pe circulația mărfurilor în scopul aprovizionării consumatorilor sau utilizatorilor finali. Comerțul cu amănuntul se derulează de către societățile comerciale cu capital public sau privat, regii autonome, cooperative, magazine de desfacere de produse și diverse alte organizații și asociații. Pentru a asigura oferta de mărfuri în cadrul pieței, unitățile de desfacere cu amănuntul, indiferent de forma de organizare, de forma de proprietate și de gama de produse comercializate se aprovizionează cu mărfuri din cadrul rețelelor de comerț cu ridicata (en-gross) și/sau direct de la producători. Din acest punct de vedere, logistica comerțului cu amănuntul cuprinde 3 procese distincte, respectiv aprovizionare, stocare și vânzare. 

Principalele caracteristici ale comerțului cu amănuntul sunt următoarele:

  • mărfurile vândute au ca destinație în cea mai mare parte consumul final;

  • vânzarea și cumpărarea se întemeiază pe fundalul relațiilor bănești;

  • mărfurile sunt vândute în parți mici, corespunzătoare consumului unei persoane sau a unei familii, într-o perioada de timp;

  • mărfurile părăsesc prin vânzare sfera circulației și intra în sfera consumului.

 

Care este diferența între comerțul cu ridicata și comerțul cu amănuntul?

 

Diferența dintre cele două tipuri de comerț este baza legală, stabilită prin articolul 4 al OG 99/2000:

  1. comerţ cu ridicata/de gros – reprezintă activitatea desfăşurată de comercianţii care cumpără produse în cantităţi mari în scopul revânzării acestora în cantităţi mai mici altor comercianţi sau utilizatori profesionali şi colectivi;

  2. comerţ cu amănuntul/de détail – reprezintă activitatea desfăşurată de comercianţii care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora;

 

Structura de vânzare a comerțului cu ridicata și comerțului cu amănuntul

Articolul 73 al ordonanței menționate anterior arată că cele două activități nu se pot desfășura în aceeași structură de vânzare, acest lucru reprezentând o contravenție.

 

Structura de vânzare este spaţiul de desfăşurare a unuia sau mai multor exerciţii comerciale. Suprafaţa de vânzare este o suprafaţă destinată accesului consumatorilor pentru achiziţionarea produsului/serviciului, expunerii produselor oferite, plăţii acestora şi circulaţiei personalului angajat pentru derularea activităţii. Nu constituie suprafeţe de vânzare cele destinate depozitării şi păstrării mărfurilor, producţiei, birourilor şi anexelor.

 

22. exercitarea de activităţi de comerţ cu ridicata şi comerţ cu amănuntul în aceeaşi structură de vânzare, respectiv suprafaţă de vânzare”  și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei şi cu interzicerea uneia dintre cele două activități;

Art. 74 – Sancțiunile prevăzute la art. 73 se pot aplica şi persoanelor juridice, caz în care limitele minime şi maxime ale amenzilor se dublează.

 

În comerțul cu amănuntul, pentru determinarea costului se poate folosi metoda prețului cu amănuntul.

 

Art. 1 al OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede:


"(1) Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.


   (2) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factura fiscală."


Așadar, pentru comerțul cu amănuntul trebuie să dețineți aparat de marcat electronic fiscal și să eliberați bonuri fiscale clienților.

 

13 Oct 2017

Tot ce trebuie sa stii despre discount

Discount versus reducere comercială

 

Indiferent de domeniul în care activează o companie, acordarea de reduceri comerciale și financiare reprezintă o practică des întâlnită.

 

Termenul cel mai des folosit pentru aceste reduceri este discount, care cuprinde toate tipurile de reduceri întâlnite în activitatea comercială. Mai jos vom discuta despre tipurile de reduceri și de diferențele dintre ele, conform legislației în vigoare, precum și tratamentul contabil și fiscal al acestora.

 

De câte tipuri sunt reducerile?

Conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările şi completările ulterioare, reducerile acordate clienților pot fi comerciale sau financiare.

Se face foarte des confuzia între reducerile comerciale și reducerile financiare, fapt ce are drept consecință înregistrarea eronata în contabilitate a acestor reduceri.

 

Reducerile financiare sunt acele reduceri ce se acorda clienților care au stins datoria înainte de termen, respectiv au plătit înainte de scadență și se mai numesc și sconturi. Se înregistrează în contabilitate în conturile de venituri și cheltuieli, respectiv în conturile venituri/cheltuieli privind sconturile acordate (pct. 77 alin. (1) din OMFP nr. 1.802/2014).

 

Reducerile comerciale  includ (pct. 76 alin. (7) din OMFP nr. 1.802/2014):

  • rabaturile – se primesc pentru defecte de calitate şi se practică asupra preţului de vânzare;

  • remizele – se primesc în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau atunci când cumpărătorul are un statut preferenţial;

  • risturnele – sunt reduceri de preţ calculate asupra ansamblului tranzacţiilor efectuate cu acelaşi terţ în decursul unei perioade determinate.

 

Așadar, acestea se acordă, fie pentru fidelizarea clienților (remiza), fie ca urmare a depășirii unui volum de achiziții de către un client (risturn), fie ca urmare a unor defecte de calitate a mărfurilor (rabat). Important de menționat este că nu se evidențiază într-un cont distinct în contabilitate, ci diminuează valoarea venitului sau costului produselor vândute, respectiv achiziționate.

 

Confuzia dintre cele doua pot avea un impact negativ, deoarece înregistrarea eronata a reducerilor comerciale și financiare poate modifica rezultatul din exploatare și, astfel, entitatea nu va mai prezenta o imagine fidela și reala a situațiilor financiare.

 

Tratamentul contabil al reducerilor

Modul de înregistrare în contabilitate a reducerilor este diferit în funcție de tipul de reducere, comercială sau financiară.

 

Tratamentul contabil al reducerilor comerciale

Reducerile comerciale se înregistrează în contabilitate diferit, în funcții de următoarele aspecte:

  1. sunt acordate la momentul facturării şi înscrise pe factura de achiziţie;

  2. sunt acordate ulterior facturării şi înscrise pe o altă factură;

  3. reprezintă evenimente ulterioare datei bilanțului.

a) Reducerile comerciale acordate la momentul facturării şi înscrise pe factura de achiziţie

În această situaţie se aplică următorul tratament contabil:

Legat de cumpărător – reducerile comerciale acordate de furnizor şi înscrise pe factura de achiziţie ajustează în sensul reducerii costul de achiziţie al bunurilor.

Dacă reducerile comerciale înscrise pe factura de achiziţie acoperă în totalitate contravaloarea bunurilor achiziţionate, acestea se înregistrează în contabilitate la valoarea justă:

  • pe seama veniturilor curente (contul 758 „Alte venituri din exploatare”) în cazul stocurilor;

  • pe seama veniturilor în avans (contul 475 „Subvenţii pentru investiţii”), în cazul imobilizărilor corporale şi necorporale. Veniturile în avans aferente acestor imobilizări se reiau în contul de profit şi pierdere pe durata de viaţă a imobilizărilor respective.

Legat de vânzător veniturile din vânzarea mărfurilor sau serviciilor se ajustează cu valoarea reducerilor acordate.

b) Reducerile comerciale acordate ulterior facturării şi înscrise pe o altă factură

Reducerile de preţ acordate ulterior facturării includ reducerile comerciale legate de bunuri şi reducerile comerciale legate de prestări de servicii.

  1. Reducerile comerciale legate de bunuri

Cumpărătorul, pentru a stabili modul de înregistrare în contabilitate a reducerilor, va trebui să analizeze următoarele aspecte:

  • dacă achiziţia de produse şi primirea reducerii comerciale sunt tratate împreună. În această situaţie, reducerile comerciale primite ulterior facturării ajustează costul de achiziţie al bunurilor;

  • dacă bunurile cărora le sunt aferente reducerile mai sunt sau nu în gestiune. În cazul în care stocurile pentru care au fost primite reducerile ulterioare mai sunt în gestiune, reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care se referă. În schimb, în cazul în care stocurile pentru care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidenţiază distinct în contabilitate (contul 609 „Reduceri comerciale primite”), pe seama conturilor de terţi.

Vânzătorul, pentru a stabili modul de înregistrare în contabilitate a reducerilor, le va analiza dintr-un singur punct de vedere, şi anume dacă cele două operaţiuni (vânzarea şi reducerea acordată) sunt tratate împreună, mai exact dacă au loc în acelaşi moment.

În condiţiile în care vânzarea de produse şi acordarea reducerii comerciale sunt tratate împreună, reducerile comerciale acordate ulterior facturării ajustează veniturile din vânzare.

Reducerile comerciale acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă (respectiv dacă sunt acordate odată cu vânzarea sau separat), se evidenţiază distinct în contabilitate (contul 709 „Reduceri comerciale acordate”), pe seama conturilor de terţi.

  1. Reducerile comerciale legate de prestări de servicii

Reducerile comerciale legate de prestări de servicii primite/acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, respectiv dacă acestea sunt primite/acordate sau nu concomitent cu prestarea de servicii (tratate sau nu împreună), se evidenţiază distinct în contabilitate, în cazul cumpărătorului cu ajutorul contului 609 „Reduceri comerciale primite”, iar al vânzătorului prin intermediul contului 709 „Reduceri comerciale acordate”, pe seama conturilor de terţi.

c) Reducerile comerciale care reprezintă evenimente ulterioare datei bilanţului

Atunci când reducerile comerciale reprezintă evenimente ulterioare datei bilanţului, care conduc la ajustarea situaţiilor financiare anuale, acestea se reflectă în situaţiile financiare ale exerciţiului pentru care se face raportarea, pe baza documentelor justificative, şi se înregistrează la data bilanţului, în cazul cumpărătorului în contul 408 „Furnizori – facturi nesosite”, iar în cazul vânzătorului în contul 418 „Clienţi – facturi de întocmit”. Reducerile care urmează să fie primite, înregistrate la data bilanţului în contul 408, corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune.

 

Tratamentul contabil al reducerilor financiare

Reducerile financiare, indiferent de perioada la care se referă, se înregistrează în contabilitate după cum urmează:

  • în cazul cumpărătorului, reducerile financiare primite de la furnizor reprezintă venituri ale perioadei şi se înregistrează în contul 767 „Venituri din sconturi obținute”

  • în cazul vânzătorului, reducerile financiare acordate sunt cheltuieli ale perioadei şi se înregistrează în contul 667 „Cheltuieli privind sconturile acordate”.

 

Tratamentul fiscal al reducerilor

Impozitul pe profit

În ceea ce priveşte impozitul pe profit, conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, precum şi taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile patronale şi organizaţiile sindicale.

Reducerile de preţ, fie că sunt comerciale sau financiare, sunt efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice. Prin urmare, cheltuielile cu discounturile acordate sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, iar veniturile provenite din reducerile de preţ primite reprezintă venituri impozabile.

 

Taxa pe valoarea adăugată

În ceea ce priveşte TVA, există următoarele situaţii:         

a) Reducerile acordate la momentul livrării/facturării

Conform art. 286 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării nu cuprinde rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei.

Potrivit pct. 31 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv normele date în aplicarea art. 286 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ nu se includ în baza de impozitare a taxei dacă sunt acordate de furnizor/prestator direct în beneficiul clientului la momentul livrării/prestării şi nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau unei livrări.

b) Reducerile acordate ulterior livrării/facturării

Conform art. 287 lit. c) din Codul fiscal, baza de impozitare se reduce în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ prevăzute la art. 286 alin. (4) lit. a) sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor.

În ceea ce priveşte raportarea operaţiunilor din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, reducerile comerciale şi financiare vor fi evidenţiate în:

  • jurnalul de cumpărări/vânzări, în mod distinct, în cazul în care acestea sunt acordate ulterior facturării;

  • formularul 300 „Decont de taxă pe valoarea adăugată”, în mod distinct, atunci când acestea sunt acordate ulterior facturării. În cazul operaţiunilor interne, înregistrarea va fi efectuată la rândurile de achiziţii de bunuri şi servicii taxabile, respectiv livrări de bunuri şi prestări de servicii, în funcţie de cota de TVA aplicabilă operaţiunii;

  • formularul 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” – reducerile primite de la partenerii comerciali români/acordate acestora;

  • formularul 390 VIES „Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare” – reducerile primite de la partenerii comerciali din Uniunea Europeană/acordate acestora.

 

Obligaţii referitoare la facturare

Art. 319 alin. (20) din Codul fiscal prevede că, atunci când rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ nu sunt incluse în preţul unitar al bunurilor şi/sau serviciilor vândute, factura trebuie să le conţină în mod obligatoriu şi pe acestea.

Conform art. 330 alin. (2) din acelaşi act normativ, în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi, care se transmit şi beneficiarului, după cum urmează:

  • cu valorile înscrise cu semnul minus sau, după caz, cu o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative atunci când baza de impozitare se reduce;

  • fără semnul minus sau fără menţiunea din care să rezulte că valorile respective sunt negative dacă baza de impozitare se majorează.

 

Autofactura

Potrivit art. 319 alin. (3) din Codul fiscal, beneficiarul unei reduceri comerciale emite o autofactură în vederea ajustării taxei deductibile, în condiţiile în care furnizorul de bunuri/prestatorul de servicii nu emite factura de reducere comercială în conformitate cu prevederile art. 330 alin. (2), respectiv cu valorile înscrise cu semnul minus sau, după caz, cu o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative atunci când baza de impozitare se reduce.

Autofactura se emite cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care au fost acordate reducerile. În situaţia în care furnizorul respectă regulile de facturare prevăzute la art. 330 alin. (2) din Codul fiscal, beneficiarul nu este obligat să emită autofactura.

În cazul reducerilor de preţ se consideră că evenimentul care generează obligaţia emiterii autofacturii intervine la data la care clientul beneficiază de reducere. În situaţia în care ulterior emiterii autofacturii se primeşte factura emisă de furnizor/prestator pentru aceeaşi ajustare şi având aceeaşi valoare, se face o referire la autofactura emisă, fără ca aceasta să mai genereze efecte privind ajustarea taxei deductibile.

 

Cum calculezi ușor și sigur reducerile?

Cel mai ușor este să o faci automat. În cadrul programului Facturis, definirea cotelor de discount aplicate pentru fiecare linie (produs) se face cu ușurință, în nomenclator: nume discount, valoarea acestuia și tipul de discount (fix sau procentual).

13 Oct 2017

Ce curs valutar folosim pentru diferite situatii ?

Articolul 290 din Codul Fiscal 2017 stabilește următoarele:

 

Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se stabilește conform prevederilor europene care reglementează calculul valorii în vamă.

Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau ultimul curs de schimb publicat de Banca Centrală Europeană ori cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, valabil la data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză, iar, în cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare prevăzut la art. 282 alin. (3)-(8), la data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză dacă nu ar fi fost supusă sistemului TVA la încasare. În situaţia în care se utilizează cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană, conversia între monede, altele decât moneda euro, se realizează prin intermediul cursului de schimb al monedei euro pentru fiecare dintre monede. În contractele încheiate între părţi trebuie menţionat dacă pentru decontări va fi utilizat cursul de schimb al unei bănci comerciale, în caz contrar aplicându-se cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană.”

 

Ce înseamnă acest lucru, concret?

 

  1. Importul de bunuri

 

Dacă ai efectuat un import de bunuri, cursul de schimb care se utilizează la determinarea TVA este cursul vămii.

 

Începând cu data de 1 mai 2016, în aplicarea art. 146 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei, în situația în care valoarea în vamă a mărfurilor este exprimată în altă monedă decât cea naţională, cursul de schimb folosit la determinarea acestei valori este cursul de schimb stabilit şi comunicat de Banca Naţională a României în penultima zi de miercuri a lunii anterioare lunii în care se utilizează.

 

  1. Facturi emise în avans

 

Dacă emiți facturi înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar pe care îl vei utiliza pentru determinarea bazei de impozitare TVA la data emiterii acestor facturi va rămâne neschimbat la data definitivării operațiunii, respectiv la data regularizării operațiunii, inclusiv în cazul operațiunilor pentru care se aplica sistemul TVA la încasare.

 

  1. Încasare avans

 

Dacă încasezi un avans, iar factura este emisa după încasarea acestuia, cursul de schimb valutar folosit pentru determinarea bazei de impozitare a TVA la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operațiunii (atunci când se fac regularizările avansurilor încasate).

 

  1. Livrări sau prestări efectuate în țară, contractate în valută

 

Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii în tara, dar contractate în valută, cu plata în lei, la cursul de schimb din data plății, diferențele de curs dintre cursul de schimb menționat în factura întocmita și cursul de schimb utilizat la data încasării nu sunt considerate diferențe de preț și nu se emite o factura în acest sens.

 

  1. Achiziții intracomunitare de bunuri

 

În cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, cursul de schimb utilizat pentru determinarea în lei a bazei impozabile a taxei este cursul din data exigibilității taxei, indiferent de data la care sunt sau vor fi recepționate bunurile.

 

  1. Operațiuni naționale cu bază impozabilă în valută

 

Pentru operațiunile în interiorul țarii, dacă baza impozabilă este stabilită în valută, transformarea în lei se va efectua la cursul din data la care intervine exigibilitatea taxei. Prin excepție, în cazul operațiunilor supuse sistemului TVA la încasare prevăzut, transformarea în lei se efectuează la cursul din data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei pentru operațiunea în cauză, dacă nu ar fi fost supusă sistemului TVA la încasare.

 

  1. Tranzacții în valută decontate în lei

 

La finalul fiecărei luni, tranzacțiile în valuta sau exprimate în valuta și decontate în lei la un anumit curs, se reevaluează la ultimul curs publicat de BNR în luna respectiva.

 

Cum calculezi mai ușor TVA-ul în valută?

 

Pentru a-ți ușura munca, poți să folosești un program online, precum Facturis. Astfel vei lucra ușor cu valutele, deoarece în program poți selecta lucruri precum:

 

  • Moneda facturii

  • Cursul de schimb

  • Setarea facturilor în lei – reflectate în valută

  • Lista tuturor facturilor emise pe valută

  • Reevaluarea facturilor în valută în sold

 

 

 

28 Sep 2017

Bon de predare, transfer, restituire

Unul dintre documentele importante ale gestiunii este bonul de predare, transfer, restituire. 

 

Ce este bonul de predare, transfer, restituire?

Bonul de predare, transfer, restituire (Cod 14-3-3A) este un formular tipizat, fără regim special şi reprezintă un document de evidenţă care se poate folosi în anumite cazuri. Acesta se întocmeşte în două exemplare, pe măsura predării la magazie a produselor, de către secţie, atelier etc…

Dacă operaţiunile de predare-primire a produselor nu pot fi suspendate în timpul inventarierii magaziei de produse finite, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe documentul respectiv menţiunea „primit în timpul inventarierii“.

 

Ce este bonul de predare?

Bonul de Predare este un document de predare la magazie a produselor finite, document justificativ pentru încărcare în gestiune, de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate.

 

Ce este bonul de transfer?

Bonul de Transfer este o dispoziție de transfer a valorilor materiale de la o gestiune la alta în incinta unității, un document justificativ pentru scădere din gestiunea predatorului și de încărcare în gestiunea primitorului. Transferul se efectuează numai între gestiuni din incinta aceleiași unități. În cazul gestiunilor dispersate teritorial se întocmește Aviz de însoțire a mărfii.

 

Ce este bonul de restituire?

Bonul de Restituire este o dispoziție de restituire la magazie a valorilor materiale nefolosite (materiale și semifabricate) de către secțiile de fabricație principale și auxiliare. Concret, este un document justificativ de încărcare în gestiunea primitorului, de înregistrare în evidenta magaziei și în contabilitate.

 

Unde se utilizează bonul de predare, transfer, restituire?

Bonul de predare, transfer, restituire se utilizează pentru:  

  • produse finite

  • materiale refolosibile

  • material semifabricate

  • materiale nefolosite

 

La ce servește bonul de predare, transfer, restituire?

Bonul de predare, transfer, restituire servește ca:

  • document de predare la magazie a produselor finite;

  • document justificativ pentru încărcare în gestiune;

  • document justificativ de înregistrare în evidența magaziei şi în contabilitate;

  • sursă de date pentru urmărirea realizării producţiei;

  • sursă de date pentru calculul şi plata salariilor.

 

În situația în care se folosește ca bon de predare la magazie a produselor finite, materialelor refolosibile, semifabricatelor, materialelor nefolosite se întocmește pe măsura predării acestora la magazie, de către secție, atelier etc…

 

Ce informații conține bonul de predare, transfer, restituire?

Fiind document justificativ, potrivit prevederilor O 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, bonul de predare, transfer, restituire trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii :

  • denumirea documentului;

  • denumirea/numele și prenumele și, după caz, sediul persoanei juridice/adresa persoanei fizice care întocmește documentul;

  • numărul documentului și data întocmirii acestuia;

  • menționarea părților care participă la efectuarea operațiunii economico-financiare (când este cazul); — conținutul operațiunii economico-financiare și, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;

  • datele cantitative și valorice aferente operațiunii economico-financiare efectuate, după caz;

  • numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii economico-financiare.

 

Unde circulă bonul de predare, transfer, consum?

 

Bonul de predare, transfer, restituire circulă la:

  • magazia de materiale refolosibile, semnându-se de predare de către delegatul secţiei, atelierului etc. şi de primire în gestiune de către gestionar (ambele exemplare);

  • compartimentul financiar-contabil sau persoana care conduce evidenţa, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică (exemplarul 1 pentru evidenţa materialelor şi exemplarul 2 pentru evidenţa costurilor).

 

Bonul de predare, transfer, restituire se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare).

Cea mai simplă metodă de întocmire a bonului de predare, transfer, consum este utilizarea unui program precum Facturis.

 

Model bon de consum/transfer

28 Sep 2017

Tot ce trebuie să știi despre condica de pontaj

Pe data de 7 august 2017, a intrat în vigoare o prevedere de legislația muncii ce le impune angajatorilor să țină evidențe mult mai detaliate pentru timpul de lucru al salariaților.

 

Codul Muncii despre condica de pontaj

 

Angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru”.

 

Ce este pontajul?

 

Pontajul reprezintă foaia de prezență a salariaților. Pontarea se întocmește în baza condicii de prezență, care reprezintă documentul primar prin care angajații își certifică prezența la programul zilnic, atât la începutul programului, cât și la sfârșitul programului, cu consemnarea orei de începere și terminare a programului zilnic.

 

 

Cum se ține condica de pontaj?

 

Angajatorul poate să se folosească de o condică de prezență, de un pontaj manual sau automat, de o foaie colectivă de prezență sau de orice altă formă consideră că i se potrivește. 

 

Inspecția Muncii explică acest lucru, într-un comunicat de presă publicat pe propriul site:

 

"Astfel, această evidență poate fi ținută atât pe suport de hârtie cât și electronic, pentru persoanele  care au acces la locul de muncă pe baza unui card sau înregistrează intervalul în care prestează efectiv activitatea în orice alt mod (de exemplu, înregistrarea în tahograf a perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto), urmând ca întocmirea evidenței lunare centralizatoare să aibă la bază aceste documente primare de evidență a timpului real de muncă efectuat de către salariat la locul său de muncă, indiferent dacă acesta este fix sau mobil".

Concret, angajatorul poate folosi de mai multe instrumente de evidență care să-l ajute, la final, la evidența centralizatoare, adică cea pe care o va arăta inspectorului atunci când acesta vine să în control. Inspectorul nu se va duce la fiecare punct de lucru al angajatorului sau să caute un angajat anume, pentru ca acesta să-i arate evidența timpului său de lucru.

Evidențele nu trebuie să fie semnate de salariat, adică angajatorul nu va fi amendat de inspectori dacă nu există semnătura salariatului pe evidența cu timpul de lucru. Totuși, dacă dorește asta, angajatorul le poate impune angajaților să semneze evidențele de prezență, însă nu folosindu-se de prevederea demai sus, pentru că aceasta nu impune semnarea.

Evidența timpului de lucru pentru anumite categorii de salariați:

  • lucrătorul mobil (transportator rutier): timpul de lucru al acestuia e definit de Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 ca perioada în cursul căruia se află la postul său de lucru, la dispoziția angajatorului și în exercițiul funcțiilor sau activităților sale; prin urmare, evidența se ține raportat la definiția din hotărâre; respectarea prevederilor specifice este foarte importantă, existând mai multe categorii de salariați pentru care găsim acte normative speciale ce se referă la timpul lor de lucru;

  • salariații ce muncesc de acasă: conform Codului muncii, ei își stabilesc singuri programul de lucru, iar angajatorul are dreptul să verifice activitatea lor, așa cum s-a decis prin contract; prin urmare, ei sunt cei care ar trebui să transmită angajatorului care este programul lor de lucru;

  • cazul societăților de pază și protecție: acestea folosesc oricum registre de predare-primire a serviciului la fiecare post, conform Legii nr. 333/2003, unde se evidențiază ora de începere și cea de sfârșit a serviciului și de unde rezultă, de fapt, timpul real de lucru; apoi, se fac pontaje centralizatoare din care rezultă cât a muncit fiecare salariat;

  • cadrele didactice: aici, Inspecția Muncii oferă exemplul cadrelor din învățământul universitar superior, pentru care există reglementări speciale  (Legea nr. 1/2011 a educației naționale); norma didactică săptămânală se măsoară în ore convenționale, o oră de predare însemnând două ore convenționale;


 

"Prin urmare, și în acest caz, angajatorul va ține evidența orelor de muncă prestate de către cadrele didactice având în vedere, atât principiul general al întocmirii unei situații reale, corespunzătoare timpului efectiv lucrat, dar și reglementările speciale privind timpul de muncă al cadrelor didactice" – Inspecția Muncii.

Inclusiv pentru activitatea zilierilor este necesară trecerea în registrul special de evidență a zilierilor evidența timpului de lucru. În anexa cu instrucțiuni de completare a registrului de la Legea nr. 52/2011 se precizează că în registrul trebuie să se regăsească obligatoriu: data fiecărei zile de lucru a zilierului și numărul orelor de lucru efectuate în fiecare zi, printre altele. Alături de acestea, poate apărea și o rubrică în care să se treacă ora de începere și cea de final a timpului de muncă.

"Prin modificarea adusă articolului 119 din Codul Muncii, prin OUG 53/2017, începând cu data de 7 august 2017, legiuitorul nu a făcut decât să clarifice o reglementare deja existentă, care, pentru o corectă aplicare, trebuia și până în prezent, să se raporteze la orele efectiv lucrate de către salariat, și nu, cum s-a constatat uneori din practică, la un număr de ore înregistrate într-un  formular centralizator de pontaj întocmit la sediul angajatorului fără a ține cont de activitatea reală a salariatului", Inspecția Muncii.

Angajatorul are obligația de a tine la locul de munca evidența orelor de munca prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă aceasta evidență, ori de câte ori se solicita acest lucru.

 

O alternativă a vechii condice de prezență este un program care să includă sisteme check in/check out, pontare electronică etc…) pentru captarea timpului de lucru zilnic (inclusiv a orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru).

19 Sep 2017

Tot ce trebuie să știți despre factura de avans și stornarea avansului în factura finală

După cum am discutat în articolele anterioare, factura fiscală este unul dintre cele mai utilizate documente contabile, indiferent care este forma de organizare a contribuabilului. Este documentul emis de către compania furnizoare către alta companie sau persoana fizica căreia i-au fost prestate servicii și conține atât lista cu produsele vândute sau cu serviciile prestate, cât și datele de identificare fiscală ale furnizorului și ale clientului, TVA-ul, prețul, cantitatea și valoarea fiecărui produs sau serviciu vândut, respectiv prestat.

 

Astăzi vom discuta, însă, despre un anumit tip de factură: factura de avans. Ce este, cum se întocmește și cum se stornează.

 

Ce este factura de avans? 

Pentru sumele încasate în avans pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, societățile comerciale (sau persoanele impozabile, așa cum sunt denumite în lege) au obligația de a emite factură către beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepția cazului în care factura a fost deja emisă. Adică o factură de avans, așa cum este numită în mod curent.


 

Ce date conține factura de avans?

Factura de avans conține aceleași date precum factura obișnuită, cu o singură mențiune: la explicații trebuie trecut „avans conform contract nr…./data…

Articolul 319 din Nou Cod Fiscal prevede următoarele:

 

(20) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații:


a) numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;


b) data emiterii facturii;


c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;


d) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;


e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 316, ale reprezentantului fiscal;

 

f) denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;


g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 316 ale reprezentantului fiscal;


h) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularitățile prevăzute la art. 266 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;


i) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;


j) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei;


k) în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele şi în contul furnizorului, menţiunea "autofactură;"


l) în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispoziţiile aplicabile din prezentul titlu ori din Directiva 112 sau orice altă menţiune din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;


m) în cazul în care clientul este persoana obligată la plata TVA, menţiunea "taxare inversă";


n) în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, menţiunea "regimul marjei – agenţii de turism";


o) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, una dintre menţiunile "regimul marjei – bunuri second-hand", "regimul marjei – opere de artă" sau "regimul marjei – obiecte de colecţie şi antichităţi", după caz;


p) în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, menţiunea "TVA la încasare";


r) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeaşi operaţiune.


(21) Facturile emise în sistem simplificat în condiţiile prevăzute la alin. (12) şi (13) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:


a) data emiterii;


b) identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;


c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;


d) suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia;


e) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură în conformitate cu prevederile alin. (2), o referire specifică şi clară la factura iniţială şi la detaliile specifice care se modifică.


 

Implicatii

Atunci când se emite o factură de avans, cota aplicabilă este cea de la data emiterii facturii. Totuşi, în cazul în care cota de TVA se modifică și la data faptului generator este o nouă cotă de TVA, facturile de avans sau facturile emise anterior trebuie stornate cu cota veche de TVA si refacturate cu noua cotă de TVA.

 

Cum funcționează sistemul de avans – stornare avans

 

La emiterea facturii finale pentru contravaloarea integrală a livrării bunurilor/prestării serviciilor, se realizează şi regularizarea facturii de avans, care constă practic în stornarea acesteia.

 

Factura storno, după cum v-am povestit în articolele anterioare, este o factură prin care se rectifică o tranzacţie anterioară consemnata într-o factură, prin scăderea unei sume echivalente cu cea pe care dorim să o modificăm.

 

Stornarea se poate face separat (printr-o factură distinctă) sau pe aceeași factură fiscală pe care se evidențiază valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate. Desigur, procedura este mult mai simpla daca folosiți un program de facturare, precum Facturis, prin care puteți emite o factura în câteva secunde, precum și alte documente necesare firmei dumneavoastră.

Când nu putem storna o factură fiscală?

O factura nu poate fi stornată pe motiv de neplata a facturilor, daca mărfurile sau serviciile au fost livrate/prestate.

12 Sep 2017

Tot ce trebuie să știi despre ofertă

Se spune că acolo unde există cerere, există și ofertă. Dincolo de expresiile uzuale din popor, este bine să știți că aceasta chiar are un fundament științific.

Cererea și oferta reprezintă un model economic din teoria economică dezvoltată de către economistul și matematicianul francez Antoine Augustin Cournot, publicată în anul 1838.

30 de ani mai târziu, economistul englez, Alfred Marshall, a încercat să utilizeze acest model pentru a explica economiile competitive și a face predicții asupra prețului și a cantității de bunuri produse.

Să vedem, însă, ce reprezintă oferta în zilele noastre și cum se face aceasta.

 

Ce este oferta?

Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este dispus să o ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp. Oferta, ca și cererea, se referă la un preț anume, și poate fi privită ca ofertă a unui bun, a unei industrii, a unei firme și ca ofertă totală de piață. Bineînțeles, în funcție de nivelul cererii, cantitatea care se vinde efectiv poate să difere de cantitatea oferită.

Oferta se poate modifica în timp, în funcție de factori precum prețul de vânzare, costul producției, nivelul taxelor și impozitelor, numărul de producători și prețul altor bunuri, moment în care oferta devine elastică.

 

Ce este oferta elastică?

Concret, oferta elastică se manifestă atunci când modificarea procentuală a ofertei o depășește pe cea a prețului. De exemplu, dacă prețul crește cu 10%, oferta sporește cu mai mult de 10%.

Elasticitatea ofertei se măsoară cu ajutorul coeficientului elasticității care exprimă gradul modificării ofertei în funcție de schimbarea prețului.

 

Ce conține oferta?

Informațiile obligatorii pe care trebuie să le conțină oferta sunt:

  • Date furnizor

  • Date cumpărător

  • Numărul ofertei

  • Data la care a fost făcută oferta

  • Nr. crt.

  • Nume produs sau serviciu

  • Unitatea de măsură

  • Cantitatea

  • Prețul fără TVA

  • Valoarea

  • Valoarea TVA

  • Totalul

  • Totalul general (suma cu TVA inclus)

  • Valabilitatea ofertei

 

Tipuri de ofertă

Oferta poate să fie:

  • Individuală – oferta dintr-un produs sau serviciu din partea unui producător sau unei unități economice; 

  • Totală – întreagă cantitate a unui produs sau serviciu pe care producătorii o oferă spre vânzare; 

  • Agregată (globală) – toate bunurile și serviciile, din țara respectivă, destinate pieței, în toata diversitatea și cantitatea lor, exprimate în bani.

 

Ce factori influențează oferta?

Factorii care influențează oferta sunt:

  • prețul resurselor (a factorilor de producție) – dacă prețul resurselor scade, ofertanții unui anumit produs pot produce mai multe bunuri; la fel, dacă prețul unuia sau a mai multor factori de producție crește, atunci va crește costul de producție și ofertantul nu va fi dispus să producă o cantitate mai mare

  • prețul altor bunuri – Factorii de producție sunt atrași spre acele activități de producție unde ei sunt plătiți la un preț ridicat. Dacă prețul producției X creste, este firesc ca să se înregistreze o atragere a factorilor de producție spre acest produs

  • tehnologia – introducerea tehnologiei noi, are ca efect creșterea productivității muncii și, implicit, reducerea costului de producție. Descreșterea productivității muncii, duce la creșterea costurilor de producție și, evident efectul va fi negativ asupra ofertei

  • numărul de ofertanți – prețul variază în funcție de câte companii oferă respectivul produs

  • perspectivele pieței – Dacă în perspectivă se așteaptă, într-o anumită ramură, la scăderea sau chiar la oprirea producției (de exemplu, o grevă), în prezent ofertanții vor produce mai mult pentru a contracara efectele acțiunilor viitoare. Dacă ofertanții se așteaptă la o creștere a prețului în viitor, atunci în prezent vor reduce producția pentru a o crește în viitor.

  • costul producției – dacă costul producției scade, oferta pentru bunurile respective va creste și invers, creșterea costului va aduce la scăderea ofertei. Specialiștii consideră că evoluția costului reprezintă unul din factorii principali care acționează asupra ofertei.

  • taxele și subsidiile – Firmele plătesc taxe asupra profitului obținut. Dacă taxele pe profit se majorează, atunci apare tendința de reducere a ofertei. Invers, dacă se înregistrează o reducere a taxelor pe profit, se va înregistra o creștere a ofertei. Statul poate interveni să susțină unele firme sau o industrie sau alta. Acest lucru se poate realiza cu alocații de la bugetul statului, respectiv cu subsidii. În aceasta situație, oferta va crește.

  • evenimente naturale și social-politice – reprezintă un factor important care, în multe ramuri, influențează mărimea ofertei. De asemenea, anumite evenimente naturale întâmplătoare acționează, de regulă, în direcția reducerii ofertei. Condițiile social-politice își pun și ele amprenta asupra întregii activități economice. Dacă acestea sunt favorabile (stabilitate politică, cadru juridic adecvat etc….) atunci oferta va crește, Dacă nu, oferta va înregistra o reducere.

 

Cum se întocmește o ofertă?

Dacă doriți să vă impresionați clienții și potențialii clienți și să vă creșteți șansele ca oferta să fie acceptată, vă recomandăm să folosiți la realizarea acesteia un program precum Facturis.

Tot ce trebuie să faceți este să treceți numele clientului căruia doriți să îi faceți oferta, împreună cu datele acestuia, să verificați data (în program este setată implicit data curentă, dar aceasta poate fi schimbată) și să alegeți moneda în care se va emite oferta. Apoi, introduceți sau selectați numele produselor care doriți să facă parte din această ofertă și introduceți prețul fără TVA care face obiectul ofertei.

Foarte important de știut este că puteți personaliza această ofertă cu logo-ul dumneavoastră și a clientului și că puteți adăuga câmpuri suplimentare din cadru meniului Configurare.

Oferta poate fi printată sau salvată PDF.

Model oferta

 

 

 

12 Sep 2017

Totul despre dispoziția de plată – încasare

La ce servește dispoziția de plată – încasare?

 

Dispoziția de plată – încasare servește ca:

  • dispoziție pentru casierie, în vederea achitării în numerar a unor sume, potrivit dispozițiilor legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de deplasare, precum şi a diferenței de încasat de către titularul de avans în cazul justificării unor sume mai mari decât avansul primit, pentru procurare de materiale etc.;

  • dispoziție pentru casierie, în vederea încasării în numerar a unor sume care nu reprezintă venituri din activitatea de exploatare, potrivit dispozițiilor legale;

  • document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate, în cazul plăților în numerar efectuate fără alt document justificativ.

 

 

Cum se întocmește dispoziția de plată – încasare?

Dispoziția de plată – încasare se întocmește într-un exemplar de către compartimentul financiar-contabil, cea mai ușoară metodă fiind cu ajutorul unui program de facturare și gestiune stocuri, precum Facturis:

  • în cazul utilizării ca dispoziţie de plată, când nu există alte documente prin care se dispune plata (exemplu: stat de salarii sau lista de avans chenzinal etc…);

  • în cazul utilizării ca dispoziţie de plată a avansurilor pentru cheltuielile de deplasare, procurare de materiale etc…

  • în cazul utilizării ca dispoziţie de încasare, când nu există alte documente prin care se dispune încasarea (avize de plată, somaţii de plată etc…).

Dispoziția de plată – încasare se semnează de întocmire la compartimentul financiar-contabil.

 

Ce informații trebuie să conțină dispoziția de plată – încasare?

Conținutul minimal obligatoriu al dispoziției de plată – încasare este:

  • denumirea unităţii;

  • denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;

  • numele şi prenumele, precum şi funcţia (calitatea) persoanei care încasează/restituie suma;

  • suma încasată/restituită (în cifre şi în litere); scopul încasării/plăţii;

  • semnături: conducătorul unităţii, viza de control financiar preventiv, compartimentul financiar-contabil;

  • date suplimentare privind beneficiarul sumei: actul de identitate, suma primită, data şi semnătura;

  • casier; suma plătită/încasată; data şi semnătura

 

Unde circulă dispoziția de plată – încasare?

 

Dispoziția de plată – încasare circulă la:

  • persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv, pentru viză în cazurile prevăzute de lege;

  • persoanele autorizate să aprobe încasarea sau plata sumelor respective;

  • casierie, pentru efectuarea operațiunii de încasare sau plată, după caz, şi semnarea de către casier; în cazul plăţilor, se semnează şi de persoana care a primit suma;

  • compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitate.

 

Dispoziția de plată – încasare se arhivează la departamentul financiar – contabil, anexă la registrul de casă.

 

 

 

 

 

Model de dispozitie de plata realizat cu programul de facturare Facturis

  • Model de dispozitie de plata printat pe A4 :

     

    dispozitie de plata A4

  • Model de dispozitie de plata printat pe A5 :

     

    dispozitie de plata A5

 

 

 

 

12 Sep 2017

Tot ce trebuie să știi despre cerere

Vă povesteam în articolul trecut despre ofertă și legătura dintre aceasta și cerere.

Așa cum vă spuneam, cererea și oferta reprezintă un model economic din teoria economică dezvoltată de către economistul și matematicianul francez Antoine Augustin Cournot, publicată în anul 1838.

30 de ani mai târziu, economistul englez, Alfred Marshall, a încercat să utilizeze acest model pentru a explica economiile competitive și a face predicții asupra prețului și a cantității de bunuri produse.

Dar să vedem ce reprezintă cererea și cum influențează aceasta piața.

 

Ce este cererea?

Cererea reprezintă nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin intermediul pieței, adică prin vânzare-cumpărare.

Cererea vine din puterea de cumpărare a oamenilor, motiv pentru care se exprimă atât prin cantitatea de bunuri si servicii cerute, la un moment, cât și prin prețurile existente, considerând date veniturile și preferințele cumpărătorilor. 

 

 

Tipuri de cerere

 

Cererea poate să fie:

  • individuală, adică din partea unui singur cumpărător la un bun economic sau la altul;

  • totală, adică din partea tuturor cumpărătorilor la bunul sau serviciul respectiv;

  • agregată sau globală – care exprimă ansamblul cererii din partea tuturor cumpărătorilor și la toate bunurile și serviciile existente; aceasta se exprimă în forma bănească, fiind astfel posibile măsurarea și compararea.

Cum evoluează cererea?

 

Cererea, ca volum, structura și nivel al cerințelor de consum, se schimbă de la o perioadă sau alta. Putem astfel spune că cererea are un caracter dinamic.

Dinamica cererii depinde de o serie de factori precum nevoile, venitul și prețul. Concret, în cazul venitului, de exemplu, există o serie ce cercetări care ilustrează influența acestuia, una dintre cele mai cunoscute fiind curba lui Engel.

 

E. Engel a făcut în secolul al XIX-lea prima analiză bazată pe relația dintre cheltuielile de consum și venit. Cercetând bugetele de familie din mai multe țări, acesta a desprins concluzia potrivit căreia importanța relativă a diferitelor cheltuieli de consum în raport cu venitul se modifică diferit. Astfel, s-a observat, că atunci când venitul crește, ponderea cheltuielilor pentru alimente scade, ponderea cheltuielilor pentru îmbrăcăminte și locuință este relativ constantă, iar ponderea cheltuielilor pentru servicii (educație, cultură etc.) crește. Cererea se află în raport invers proporțional fata de preț: când prețul crește, cererea scade, deoarece la un venit dat posibilitatea de cumpărare se micșorează; când prețul scade, cererea crește.

Legea cererii exprimă relația dintre cerere și preț, în cadrul căreia cererea evoluează în sens invers față de preț.

 

Factori care influențează cererea

Factorii semnificativi care influențează cererea sunt:

  • modificarea prețului altor bunuri

  • bunurile substituite – existența bunurilor care satisfac aceeași necesitate cu bunul în discuție

  • bunurile complementare – care se utilizează împreună

  • bunurile neînrudite – nu influențează cererea bunului inițial

  • modificarea veniturilor bănești ale consumatorilor:

  • pentru bunuri normale – cele preferate de consumatori odată cu sporirea veniturilor – cererea crește odată cu sporirea veniturilor și invers;

  • pentru bunurile inferioare – consumate cu prioritate de către cei cu venituri mici, cererea se reduce odată cu sporirea veniturilor și invers.

  • perspectivele evoluției pieței – vizează așteptările consumatorului, mai ales în ceea ce privește schimbarea prețurilor bunurilor și a veniturilor individuale

  • Schimbarea preferințelor, gusturilor consumatorului – se regăsește în cererea pentru anumite bunuri si servicii.

 

 

Ce este cererea elastică?

Reacția cererii la modificarea factorilor ei de influență a primit denumirea de elasticitate a cererii. 

Alfred Marshall, pe care îl menționam la începutul articolului, a început să aplice elasticitatea atât la cererea bunurilor, cât şi la cererea factorilor de producție, precum şi la ofertă. Regula generală pentru bunurile de larg consum a fost apreciată astfel: „elasticitatea cererii este înaltă în cazul prețurilor înalte, este mare sau considerabilă în cazul prețurilor moderate, însă, pe măsura reducerii prețurilor, se reduce şi elasticitatea cererii, ea devenind nulă în cazul satisfacerii nevoii”.

Deoarece consumatorii reacționează prompt la modificările intervenite în preturi şi în mărimea veniturilor personale, se identifică următoarele tipuri ale elasticității cererii:

  • elasticitatea cererii în funcţie de preţ;

  • elasticitatea cererii în funcţie de venit;

  • elasticitatea încrucişată a cererii 

 

 

Elasticitatea cererii în funcție de preț

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ reflectă gradul de sensibilitate a mărimii cererii de consum faţă de un anumit bun economic, determinată de modificarea preţului acestuia, cu condiţia respectării principiului ceteris paribus (“toate celelalte condiții rămân neschimbate”).

Coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ arată cu câte procente va creşte sau se va reduce cantitatea cerută de bun ca rezultat al modificării cu un procent a preţului bunului dat. Cu cât sensibilitatea consumatorului faţă de preţ este mai mare, cu atât cererea este mai elastică, mărimea absolută a coeficientului de elasticitate devenind mai mare. Şi invers, o reacţie mai redusă a consumatorului faţă de modificarea preţului determină un coeficient de elasticitate mai mic. 

 

În funcţie de valoarea coeficientului elasticităţii cererii ca funcţie de preţ, se deosebesc următoarele tipuri de cerere:

  • elastică – atunci când modificare procentuală a preţului duce la o modificare procentuală mai mare în cantitatea cerută, astfel încât mărimea coeficientului de elasticitate este mai mare de o unitate;

  • inelastică (rigidă) – atunci când o modificare procentuală a preţului determină o modificare într-o măsură mai mică a cantităţii cerute din partea consumatorului, astfel încât mărimea coeficientului de elasticitate este mai mică de o unitate;

  • cerere cu elasticitate unitară – atunci când modificarea procentuală a preţului determină o modificare în aceeaşi măsură în cantitatea cerută, respectiv coeficientul de elasticitate devine unitar;

  • perfect elastică – atunci când o variaţie nesemnificativă a preţului contribuie la o modificare destul de semnificativă în mărimea cantităţii cerute;

  • perfect inelastică – atunci când mărimea cererii nu reacţionează la modificările în factorul preţ.

Kecp=−ΔCΔP=−[(C1−C0)C0][(P1−P0)P0]

 

Elasticitatea cererii în funcție de venit

Uneori, economiştii doresc să cunoască reacţia consumatorilor în situaţia în care preţul bunului rămâne constant, dar se modifică alţi factori ai cererii. Un factor important care influenţează cererea este mărimea veniturilor personale.

Elasticitatea cererii în funcţie de venit permite de a determina sensibilitatea consumatorilor la modificarea venitului, în condiţiile ceteris paribus.

Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit indică modificarea procentuală a cererii la modificarea cu un procent a venitului consumatorului.

 

Elasticitatea încrucișată a cererii

Cunoaşterea elasticităţii încrucişate permite aprecierea interdependenţei bunurilor în consum.

În procesul decizional, managerii trebuie să ţină cont şi de reacţia consumatorilor la modificarea preţurilor altor bunuri sau servicii care pot influenţa modificări în volumul vânzărilor. De exemplu, cererea pentru serviciile companiei de telefonie mobilă va fi influenţată şi de modificările preţurilor la telefoanele mobile, iar volumul vânzărilor de portocale va depinde de preţul mandarinelor.

 

07 Sep 2017

Tot ce trebuie să știi despre jurnalul de vânzări

Ce este jurnalul de vânzări?

Jurnalul de vânzări este un document de înregistrare a vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii, cu ajutorul căruia se stabilește lunar, taxa pe valoarea adăugată colectată.

 Jurnalul de vânzări reprezintă un registru auxiliar al registrului jurnal care evidențiază toate vânzările pentru decontul TVA și se completează atât de către persoanele impozabile plătitoare de TVA, cât și de persoanele impozabile care se află în regim special de scutire.

 Pe baza jurnalului de vânzări, persoanele impozabile care sunt în regim special de scutire țin evidența operațiunilor taxabile și a operațiunilor cu drept de deducere, pentru a face dovada că nu au depășit plafonul de scutire stabilit.

La ce servește jurnalul de vânzări?

Jurnalul de vânzări servește ca:

  • jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii;

  • document de stabilire lunara a taxei pe valoarea adăugată colectată;

  • document de control al unor operații înregistrate în contabilitate

 

Cum se întocmește jurnalul de vânzări?

Jurnalul de vânzări se întocmește într-un singur exemplar, pe formulare tipizate sau cu ajutorul unui program de facturare și gestiune stocuri, precum Facturis, și are paginile numerotate. În acesta se înregistrează zilnic sau lunar, după caz, fără ștersături și fără spații libere, elementele necesare pentru determinarea corectă a T.V.A. colectată datorată.

Plătitorii de TVA îl completează pe baza următoarelor documente:

  • Documente tipizate comune și specifice (facturi fiscale sau alte documente legal aprobate) privind livrările de bunuri și/sau prestări servicii

  • Borderoul de vânzare (încasare)

  • Raport fiscal de închidere zilnică emis de casele de marcat

Jurnalul de vânzări trebuie să conțină următoarele informații:

  • denumire client

  • cod fiscal

  • număr document

  • dată document

  • total factură

  • baza TVA

  • valoare TVA – pentru cei înregistrați ca plătitori de TVA

La cine circulă jurnalul de vânzări?

Jurnalul de vânzări se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor tipizate comune și specifice (facturi sau documente înlocuitoare) privind vânzările de valori materiale sau prestări de servicii, precum și pe baza Borderoului de vânzare (încasare) din ziua de… (cod 14-6-15/a).

Jurnalul de vânzări circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și a respectării dispozițiilor legale referitoare la taxa pe valoarea adăugată.

Jurnalul de vânzări se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

 

Cum se întocmește jurnalul de vânzări cu ajutorul Facturis?

Pentru întocmirea jurnalului de vânzări, cu ajutorul Facturis, se selectează criteriile dorite și anume: numele produsului, numele clientului, documentele ale căror produse vor apărea în situație și intervalul de timp pentru care se dorește raportul. După selectarea acestor criterii se apasă butonul AFIȘEAZĂ.

Dacă doriți afișarea raportului pentru toate punctele de lucru, bifați acest lucru în cadrul câmpului Toate punctele de lucru.

Meniul Facturis vă permite vizualizarea unui raport care cuprinde toate produsele vândute, prețul acestora, documentele pe baza cărora au fost vândute, valoarea de intrare și valoarea TVA colectată.

Jurnalul de vânzări poate fi exportat în fișier Excel, CSV, Text, fișier delimitat de Pipe(l) sau se poate printa.

 MODELE DE JURNALE VÂNZĂRI ÎNTOCMITE CU FACTURIS

jurnal pentru vanzari

07 Sep 2017

Tot ce trebuie să știi despre jurnalul de cumpărări

Ce este jurnalul de cumpărări?

Jurnalul de cumpărări este un document de înregistrare a cumpărărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii, cu ajutorul căruia se stabilește, lunar, taxa pe valoarea adăugată deductibilă.

Acesta reprezintă un registru auxiliar al registrului jurnal care evidențiază toate bunurile achiziționate care au TVA și este folosit pentru întocmirea decontului TVA.

Concret, jurnalul de cumpărări este un tabel cu situația facturilor de achiziții de la furnizori și este o evidență obligatorie pentru toate persoanele fizice autorizate, fie că sunt plătitoare de TVA sau nu.

La ce servește jurnalul de cumpărări?

Jurnalul de cumpărări servește ca:

  • jurnal auxiliar pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii;

  • document de stabilire lunara a taxei pe valoarea adăugată deductibilă;

  • document de control al unor operații înregistrate in contabilitate.

Cum se întocmește jurnalul de cumpărări?

Jurnalul de vânzări se întocmește într-un singur exemplar, pe formulare tipizate sau cu ajutorul unui program de facturare și gestiune stocuri, precum Facturis, și are paginile numerotate. În acesta se înregistrează zilnic sau lunar, după caz, fără ștersături și fără spații libere, elementele necesare pentru determinarea corectă a taxei pe valoarea adăugată deductibilă.

Jurnalul de cumpărări se întocmește ca un jurnal separat pentru cumpărări de bunuri și servicii pentru nevoile firmei și, separat, pentru cumpărări de bunuri (mărfuri) care se vând ca atare.

Jurnalul de cumpărări poate fi întocmit într-un fișier Excel sau Word sau, mai simplu, cu ajutorul unui program de facturare și gestiune stocuri (precum Facturis) și trebuie să conțină următoarele informații obligatorii:

  • denumire furnizor

  • cod fiscal

  • număr document

  • dată document

  • total factura

  • bază TVA

  • valoare TVA – pentru cei înregistrați ca plătitori de TVA).

La cine circulă jurnalul de cumpărări?

Jurnalul de cumpărări se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor tipizate privind cumpărările de valori materiale sau de prestări servicii.

Jurnalul de cumpărări circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și a respectării dispozițiilor legale referitoare la taxa pe valoarea adăugată.

Jurnalul de vânzări se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

IMPORTANT! Dacă aveți TVA la încasare, jurnalul de cumpărării se listează numai după ce ați operat casa și banca.

Cum se întocmește jurnalul de cumpărări cu ajutorul Facturis?

Pentru întocmirea jurnalului de vânzări, cu ajutorul Facturis, este necesar să selectați perioada de timp pentru care doriți afișarea cumpărărilor sau să apăsați butonul Caută, dacă doriți să găsiți ceva specific.

Jurnalul de vânzări poate fi exportat în fișier Excel, CSV, Text, fișier delimitat de Pipe(l) sau se poate printa.

MODELE DE JURNALE VÂNZĂRI ÎNTOCMITE CU FACTURIS

jurnal cumparari