Vă spuneam în articolul anterior că o persoană fizică autorizată poate fi plătitoare de impozit în sistem real sau prin impozitare pe normă de venit.
În articolul de astăzi vă vom povesti despre PFA-ul cu impozitare în sistem real.
PFA cu impozitare în sistem real
Impozitarea în sistem real înseamnă aplicarea cotelor de impozit asupra diferenței dintre încasări și plăți.
Potrivit Codului fiscal, venitul net anual rezultat din activităţi independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile conform datelor contabile.
Cheltuieli deductibile pentru un PFA impozitat în sistem real
Legislaţia privind impozitarea veniturilor obținute din activităţi independente a fost modificată de la 1 ianuarie 2017, atunci când au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 84/2016, document care a completat Codul fiscal în acest sens.
Mai exact, pe lista cheltuielilor pe care le poate deduce o PFA la calcularea venitului net anual determinat în sistem real se află acum şi cheltuielile efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, în contextul în care acestea nu erau considerate, anterior, deductibile pentru determinarea venitului net anual.
Pentru a putea fi deduse, cheltuielile trebuie să îndeplinească anumite condiţii, iar prima dintre acestea este ca acestea, efectuate în scopul desfăşurării activităţii independente, să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate, justificate prin documente.
De asemenea, există şi o serie de alte criterii ce trebuie îndeplinite, pentru a putea fi deduse cheltuielile:
– să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;
– să respecte regulile privind amortizarea;
– să respecte regulile privind deducerea cheltuielilor reprezentând investiţii în mijloace fixe pentru cabinetele medicale;
– să fie efectuate pe perioada deplasării contribuabilului care îşi desfăşoară activitatea, în ţară şi în străinătate, în scopul desfăşurării activităţii, reprezentând cheltuieli de cazare si transport;
– să reprezinte contribuţii profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii;
– să fie efectuate în scopul desfăşurării activităţii şi reglementate prin acte normative în vigoare;
– să reprezinte preţul de cumpărare sau valoarea stabilita prin expertiza tehnică la data dobândirii, după caz, pentru activele neamortizabile, cheltuielile deductibile fiind înregistrate la momentul înstrăinarii acestora
Pe lângă deducerea cheltuielilor efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, Codul fiscal stabileşte la articolul 68 că sunt deductibile limitat următoarele:
– cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi pentru acordarea de burse private, în limita unei cote de 5% din baza de calcul;
– cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul;
– cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la 5% asupra valorii anuale a cheltuielilor efectuate cu salariile personalului;
– scăzămintele, perisabilităţile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legislaţiei în materie, inclusiv cheltuielile cu bunuri cu termen depăşit de valabilitate potrivit legii;
– cheltuielile reprezentând tichete de masă şi vouchere de vacanţă, acordate de angajatori;
– cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate și contribuțiile la fonduri de pensii facultative efectuate în scopul personal al contribuabilului, în limita plafoanelor (400 de euro pe an);
– cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor folosite de contribuabil sau membru asociat sunt deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane;
– cheltuielile reprezentând contribuţii obligatorii datorate pentru salariaţi inclusiv cele pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale;
– cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii, potrivit legii, datorate de către contribuabil în limitele stabilite;
– cheltuieli pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă;
– dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional;
– cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria – rata de leasing în cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar;
– cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale în limita a 4.000 euro anual;
– cheltuielile reprezentând contribuţiile profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul brut realizat.
În ceea ce priveşte regimul cheltuielilor pentru autovehicule, sunt deductibile 50% dintre cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii şi a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi nu au mai mult de nouă scaune de pasageri, dacă vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:
– sunt utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;
– sunt utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;
– sunt utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
– sunt utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către şcolile de şoferi;
– sunt utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Acum că am stabilit lista de cheltuieli deductibile total sau parțial, să revenim la taxele pe care o persoană fizică autorizată trebuie să le plătească.
Care sunt cotele de contribuție pentru PFA venit real?
Cotele de contribuţii sunt și în 2017 aceleași de anul trecut, respectiv de 5,5% pentru CASS şi 10,5% sau 26,3%, conform opțiunii, pentru CAS. În schimb, acestea se raportează la un nou salariu mediu brut, al cărui cuantum a fost stabilit prin intermediul unui act normative, care a intrat în vigoare la începutul acestui an.
Persoanele fizice autorizate trebuie să achite, în primul rând, un impozit de 16% pentru veniturile pe care le realizează, la care se adaugă şi anumite contribuţii.
Unele contribuții sunt obligatorii (CAS şi CASS), în timp ce alte sunt strict opţionale, cum este cazul contribuției la bugetul asigurărilor pentru șomaj, contribuției pentru asigurarea în caz de accidente de muncă și boli profesionale sau a celei pentru concedii și indemnizații.
Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, cu ajutorul căruia se stabilesc, de exemplu, contribuțiile la pensii datorate de PFA, are o nouă valoare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2017 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.
Concret, salariul mediu brut pentru anul 2017 este de 3.131 de lei, majorat cu 450 de lei față de valoarea sa din 2016 (2.681 de lei). Cotele contribuţiilor sociale au rămas la fel ca în anul precedent.
Cum ții contabilitatea unui PFA?
O persoană fizică autorizată își poate ţine singură contabilitatea, în partidă simplă. Pentru a simplifica acest proces, există programele de facturare, precum Facturis, care simplifică procesul de emitere a facturilor, de raportare și oferă și varianta personalizării facturilor cu logo-ul propriu.
De ce spunem ca Facturis, programul online de emitere a facturilor, este cea mai buna alegere pentru tine? Iată 3 motive:
-
Programul Facturis (varianta desktop sau online) te scapă de tipizate și îți economisește timp
-
Poți emite facturile electronic, rapid, iar în varianta cloud, programul Facturis îți permite să emiți facturi și chitanțe de oriunde te-ai afla
-
Ai întotdeauna la dispoziție cele mai edificatoare tutoriale și asistența tehnică necesară pentru ca lucrurile să meargă așa cum îți dorești
Cornel
Super informativ!