Ce înseamnă sistemul split TVA?
Sistemul split
TVA sau sistemul de plată defalcată a taxei pe valoarea adăugată implică obligația firmelor și a profesioniștilor să achite TVA-ul într-un cont special începând cu prima lună a anului 2018.
Acest sistem a fost stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 23/2017 și se aplică opțional începând cu 1 octombrie 2017, până la data de 31 decembrie 2017 și, obligatoriu, de la 1 ianuarie 2018, pentru facturile emise și avansurile încasate după această dată.
Important de menționat este că firmele plătitoare de
TVA sunt încurajate să utilizeze mecanismul începând de luna viitoare, prin oferirea unor facilități fiscale.
Care este scopul sistemului split TVA?
Potrivit actului normativ, mecanismul de split
TVA are ca scop „
aducerea pe picior de egalitate a contribuabililor„, prin eliminarea concurenței neloiale și a avantajelor obținute de cei care nu își plătesc datoriile către stat și utilizează resursele financiare din
TVA pentru alte scopuri.
Cum se aplică sistemul split TVA?
Sistemul de split TVA se aplică tuturor firmelor care sunt plătitoare de TVA și presupune crearea unuia sau mai multor conturi separate pentru plata acestei taxe.
Conturile speciale pentru operațiunile legate de plata și încasarea TVA-ului vor fi deschise la
Trezoreria statului și/sau la
bănci, în funcție de operațiunile efectuate. Din acest cont firma nu va putea retrage bani, ci doar primi de la clienții pe care îi are. Astfel, o firmă poate avea și două sau mai multe conturi de TVA.
Conturile pentru firmele plătitoare de TVA vor fi deschise fie la Trezorerie, în mod gratuit și fără perceperea de comisioane, fie la bănci, acolo unde conturile de TVA vor fi comisionate conform regulilor fiecărei unități bancare.
Să luăm de exemplu, Trezoreria. Aceasta va deschide gratuit și automat câte un cont de TVA pentru toți operatorii economici plătitori de TVA, fără a fi necesară o solicitare scrisă din partea acestora și fără a fi percepute comisioane. Conturile deschise la această instituție vor putea fi folosite doar pentru plățile în lei și vor fi necesare, printre altele, pentru încasarea sumelor de la instituțiile de stat.
Pentru operațiuni, precum tranzacțiile cu alte companii private, firmele vor avea nevoie de cel puțin un cont de TVA deschis la o bancă. Potrivit normelor în vigoare, băncile vor putea deschide din oficiu conturi de TVA pentru toți clienții lor care sunt înregistrați în scop de TVA, cu mențiunea că trebuie să îi informeze pe aceștia despre deschiderea contului și care va fi costul de administrare, respectiv care vor fi comisioanele practicate.
Contul de TVA deschis de bancă va putea fi validat de către contribuabili în termen de 90 de zile, în caz contrar
banca are obligația de a-l închide.
Spre deosebire de Trezorerie, la bănci vor putea fi deschise și conturi în valută, astfel că o firmă ajunge să aibă două conturi de TVA deschise: un cont de TVA pentru plățile în lei, deschis la Trezorerie, și un cont de TVA pentru plățile în valută, deschis la o bancă.
În funcție de situația și de necesitățile fiecărei firme, pot fi deschise și mai multe conturi, astfel că o firmă cu cod de TVA va putea avea un număr nelimitat de conturi de TVA.
Să le luăm, totuși punctual. Așadar, noul mecanism de split TVA presupune următoarele:
deschiderea unui cont de TVA de către persoanele impozabile, inclusiv instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA;
plata de către beneficiari – instituții publice, persoane impozabile, cu excepția persoanelor fizice neînregistrate și care nu au obligația de a se înregistra în scopuri de TVA, a TVA aferente operațiunilor taxabile în contul distinct de TVA al furnizorului/prestatorului;
virarea/depunerea TVA aferente încasărilor în numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar de către furnizor/prestator în contul său de TVA în termen de șapte zile de la încasare;
utilizarea sumelor din acest cont distinct de TVA pentru achitarea de către furnizor/prestator a taxei aferente achizițiilor sale furnizorilor/prestatorilor săi, precum și a taxei datorate bugetului de stat;
posibilitatea transferului de sume din conturile de TVA în alt cont de către titular doar cu aprobarea ANAF;
interzicerea retragerii în numerar a unor sume din contul de TVA.
Ce se încasează în contul de TVA?
În conturile de
TVA se vor încasa sumele provenind din:
TVA aferentă vânzărilor de bunuri/prestărilor de servicii;
depunerile de TVA pentru vânzările încasate cu numerar sau prin cardul bancar;
transferurile din alte conturi de TVA;
transferuri din contul curent deschis fie la aceeași instituție bancară, fie la trezorerie;
sume încasate ca urmare a unor corecții apărute în urma unor erori materiale;
sume reprezentând transferul de TVA între membrii grupului fiscal unic;
sume încasate ca urmare a corectării facturilor sau ca urmare a ajustării bazei de impozitare a taxei pe valoare adăugată.
Ce facilități se acordă persoanelor care optează pentru aplicarea sistemului de plată defalcată a TVA începând din luna octombrie a acestui an?
Persoanele plătitoare de impozit pe profit și microîntreprinderile ce optează pentru plata defalcată a TVA începând cu 01 octombrie 2017, beneficiază de o reducere de 5% ce se aplică la următoarea bază de calcul:
impozitul pe venitul microîntreprinderii aferent trimestrului al IV – lea 2017;
impozitul pe profit aferent trimestrului al IV-lea 2017 pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit prin plăți anticipate trimestriale egale;
pentru o pătrime din impozitul pe profit al anului 2017 pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit ce determină impozitul în sistem real.
O altă facilitate constă în anularea penalităților de întârziere aferente TVA, dacă contribuabilii au datorii la bugetul de stat reprezentând TVA de plată la data de 30 septembrie 2017.
Ce plăți pot fi făcute din contul de TVA?
Din contul de
TVA se pot efectua următoarele plăți:
TVA achitată în contul de TVA al furnizorului;
TVA plătită la bugetul de stat;
transferul în alt cont de TVA al titularului;
corecții de TVA pentru care restituirea se efectuează în alt cont de TVA;
corecții aferente ajustării bazei de TVA ca urmare a corectării facturilor, pentru care plata se efectuează într-un alt cont de TVA;
restituiri în contul curent al titularului, în limita alimentării inițiale;
sumele reprezentând
TVA decontate în cadrul grupului unic.
Cum afectează sistemul split TVA activitatea firmei?
Noua măsură presupune apariția unui circuit financiar suplimentar, separat de cele deja existente în sistemul actual. Deși, la nivel declarativ deocamdată, evaziunea fiscală cu TVA și frauda cu returnări ilegale de
TVA ar urma să scadă, prevederea ar putea da naștere mai multor probleme.
Cea mai evidentă dintre acestea este faptul că
deschiderea unui nou cont bancar va genera costuri, din cauza comisioanelor bancare.
În plus, fiecare plată prin intermediul băncii se va face prin
două ordine de plată: unul pentru contravaloarea bunului sau serviciului achiziționat, iar altul pentru TVA-ul aferent. Vorbim, așadar, despre dublarea comisioanelor bancare și a timpului necesar procesării operațiunilor de plată.
Firmele nu vor putea folosi banii din contul de TVA. Așadar, societățile nu vor mai putea să compenseze direct TVA-ul plătit cu TVA-ul colectat, iar toate companiile din Romania vor trebui să ceară rambursare de TVA, respectiv aprobare pentru folosirea banilor din contul de split TVA.
De asemenea, din momentul introducerii split TVA, firmele vor fi nevoite să facă față obligațiilor scadente cu suma fără TVA. Cu TVA-ul indisponibil pentru utilizare, firmele vor fi nevoite să se asigure că facturile pe care le emit vor fi plătite la timp, deoarece orice întârziere le-ar putea provoca incapacitatea de plată.
Investițiile ar putea fi descurajate, din cauza faptului că procedurile se realizează cu dificultate. De exemplu, investițiile în retehnologizare nu vor mai părea a fi rentabile ca timp și efort, ceea ce ar provoca o pierdere de competitivitate.
Un alt punct important este
creșterea cheltuielilor pentru plata onorariilor contabililor. Implementarea sistemului split TVA implică schimbări profunde ale sistemelor informatice utilizate de către contabili pentru înregistrarea operațiunilor realizate, astfel că ne putem aștepta la o creștere a cheltuielilor contabile.
Ce se întâmplă în cazul unei greșeli la plata defalcată a TVA-ului?
În cazul unei greșeli sau întârzieri la plata defalcată a TVA-ului, ordonanța de urgență nr.23/2017 prevede:
stabilirea unei perioade de grație de șapte zile lucrătoare în cadrul căreia să se corecteze erorile;
în cazul în care erorile nu vor fi corectate în termenul de șapte zile lucrătoare, se va aplica o penalitate de 0,06% pe zi din valoarea TVA, dar nu mai mult de 30 de zile;
după termenul de 30 de zile, pentru fapte precum nevirarea în contul de TVA al furnizorului sau debitarea eronată a contului de TVA, se va aplica o amendă de 50% din suma reprezentând TVA, iar pentru fapte precum nevirarea sumelor reprezentând TVA din contul curent al titularului în contul de TVA al acestuia sau plata TVA datorată furnizorului din alt cont decât contul de TVA se va aplica o amendă de 10% din suma reprezentând TVA.